Nicolae Ciucă, după modificarea Codului Penal, promulgată de Iohannis: Fiecare român este mai în siguranță
Fostul premier Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, că „fiecare român este mai în siguranță” după promulgarea legii de modificare a Codului Penal de către Klaus Iohannis.
„Legea de modificare a Codului Penal, pe care am iniţiat-o împreună cu fostul ministrul al Afacerilor Interne, Lucian Bode, a fost promulgată astăzi de preşedintele României şi a intrat în vigoare. Este adus un spor de pedeapsă pentru faptele comise dintr-o poziţie de forţă, se oferă un grad sporit de protecţie judecătorilor şi procurorilor şi se asigură mai multă protecţie cetăţenilor în spaţiul public. Ca efecte imediate, vom vedea mai puţine fapte comise din poziţie de forţă faţă de victimă şi o restrângere a comportamentelor antisociale şi violente”, a scris, pe Facebook, Nicolae Ciucă.
Președintele PNL a explicat că cea mai importantă modificare adusă Codului Penal este cea prin care persoanele aflate într-o situaţie vulnerabilă beneficiază de mai multă protecţie din partea legii.
”Ne referim aici inclusiv la copiii şi la bolnavii care au fost abuzaţi de persoane care s-au ocupat de întreţinerea ori de îngrijirea lor. Acum, aceste categorii vulnerabile sunt mai protejate, ca urmare a aplicării unui spor de o treime din pedeapsă pentru făptuitorul care profită de capacitatea limitată de reacţie a victimei”, a precizat Nicolae Ciucă.