MENIU

Nicolae Ciucă, despre neconstituționalitatea măștii de protecție: Deciziile CCR se vor executa

Nicolae Ciucă, despre neconstituționalitatea măștii de protecție: Deciziile CCR se vor executa

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat, astăzi, că deciziile Curţii Constituţionale "se vor executa". El s-a referit la decizia CCR de marţi privind neconstituţionalitatea OUG care introducea portul măştii de protecţie în anumite spaţii, dar a subliniat că, formal, până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei şi a motivării acesteia, prevederile legale referitoare la mască se păstrează.

"O să începem şedinţa de Guvern cu câteva subiecte foarte importante. Primul este cel legat de comunicatul Curţii Constituţionale de ieri prin care a constatat neconstituţionalitatea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii 55 din acelaşi an, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei COVID 19. Am să spun din capul locului că deciziile Curţii Constituţionale se vor executa. Avem în acest moment comunicatul şi trebuie să aşteptăm motivarea şi publicarea Deciziei, motiv pentru care, formal, prevederile legale sunt în vigoare", a declarat Nicolae Ciucă, la începutul şedinţei de Guvern.

Premierul a precizat că a discutat cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, pe acest subiect, ţinând cont că rata de infectare se menţine la un nivel ridicat.

"Ţinând cont de condiţiile în care rata de infectare se menţine la un nivel ridicat, personal fac apel la populaţie pentru a ne proteja în continuare, la a ne proteja de tot ceea ce înseamnă pericolul acesta al infectării. El se găseşte în continuare la un nivel de risc ridicat", a declarat Ciucă.