Nicolae Ciucă, anunț despre recomandările pentru coronavirus după ridicarea tuturor restricțiilor în România
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat ce reguli vor fi urmate în următoarea perioadă după ce au fost eliminate restricțiile legate de coronavirus.
„Este prima zi în care nu mai avem stare de alertă. Se încheie doi ani în care a trebuit să respectăm o serie de măsuri și recomandări.
Vreau să încep prin a le mulțumi tuturor românilor care în această perioadă au ținut cont de recomandări și au respectat regulile de protecție. Vreau să le transmit compasiunea mea, a întregului guvern celor 64 de mii de familii care au pierdut pe cineva drag în această perioadă din cauza acestui virus.
De asemenea, sa le multumim tuturor celor care au fost implicati in această lupta cu virusul. Ma refer la medici și la intreg personalul medical, întreg personalul din instituțiile statului care au vegheat la tot ce a însemnat gestionarea acestei pandemii.
Odata cu incheierea starii de alerta au fost exprimate o serie de recomandari.
Consider ca e important sa arătăm că respectăm aceste recomandări indeosebi prin exemplul personal, sa aratam ca respectam aceste recomandarai, din constiinta personala, fiind convins că respectând aceste recomandari ne protejam pe noi insine.
Si de asemenea e o masura de protectie preventiva care in continuare contribuie la sanatatea publica, tinand cont ca virusul nu a fost inca eradicat si persista, în număr, în fiecare zi, din ce in ce mai mic. E foarte important sa respectam aceste recomandari”, a anunțat premierul Nicolae Ciucă la începutul ședinței de Guvern de miercuri, la Palatul Victoria.
De miercuri, 9 martie, de la ora 00.00, prima zi fără stare de alertă, și-a încetat aplicabilitatea Hotărârea Guvernului din 3 februarie 2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia, astfel au încetat toate restricțiile, precum și restrângerea sau interzicerea unor activități.
Au fost ridicate toate restricțiile - purtarea măștii, inclusiv în spațiile închise, certificatul verde COVID cerut pentru acces la mall, în instituții, la restaurant și formularul PLF la intrarea în țară.
Țara noastră a intrat în stare de alertă sanitară la începutul pandemiei, în martie 2020. România a fost în stare de urgență timp de trei luni - 8 martie-15 mai 2020. Apoi a fost decretată stare de alertă sanitară, din 15 mai 2020 şi până în 8 martie 2022, perioadă în care românii s-au confruntat cu 5 valuri ale pandemiei de COVID-19.
Potrivit bilanțului pandemiei după doi ani, până în prezent au fost confirmate peste 2,7 milioane de cazuri de COVID-19 și peste 64 de mii de decese asociate COVID-19. De asemenea, peste 2,6 milioane de români au fost declarați vindecați în ceastă perioadă.