MENIU

Nicolae Ciucă: Adoptarea Foii de parcurs a României la OECD, etapă-cheie și o recunoaștere a potențialului țării noastre

Premierul Nicolae Ciucă Foto: Gov.ro

Guvernul salută adoptarea Foii de Parcurs pentru Aderare (Accession Roadmap) a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, în cadrul sesiunii de final a reuniunii ministeriale a Consiliului OCDE de vineri, 10 iunie.

Foaia de Parcurs fixează termenii, condițiile și etapele procesului de aderare a României la Organizație și urmărește alinierea legislației, politicilor și practicilor interne cu cele ale OCDE. Documentul menționează comitetele sectoriale care vor evalua conformitatea cu legislația și practicile OCDE, principiile care vor ghida activitatea acestora, precum și maniera în care se vor desfășura discuțiile de aderare cu autoritățile române.

Foaia de Parcurs accentuează importanța valorilor comune, a viziunii și a priorităților împărtășite cu Organizația, ca elemente esențiale pe întreaga durată a procesului de aderare, inclusiv în etapa finală a obținerii statutului de membru OCDE.

Adoptarea Foii de Parcurs reprezintă o etapă-cheie în procesul de alăturare a României la OCDE, un obiectiv important al politicii noastre externe, care consolidează perspectiva continuării pe o traiectorie a progresului și dezvoltării economice.

Adoptarea Foii de Parcurs pentru aderarea României la OCDE reprezintă un semnal încurajator și o recunoaștere a potențialului țării noastre de convergență cu statele cu economii consolidate. Acest document de orientare privind obiectivele sectoriale și criteriile pe care România le va avea de îndeplinit ne oferă o imagine clară și obiectivă a direcțiilor în care trebuie să ne îndreptăm eforturile pentru succesul discuțiilor de aderare. Avem ca obiectiv implementarea celor mai bune practici și standarde OCDE, cu atât mai mult cu cât ele converg sau sunt complementare celor pe care România și le-a asumat deja prin Planul Național de Redresare și Reziliență și pot contribui la îndeplinirea Programului de Guvernare”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

Premierul român salută totodată adoptarea, în cadrul aceleiași reuniuni ministeriale a Consiliului OCDE din 9-10 iunie 2022, a unei serii de Recomandări în domenii esențiale pentru dezvoltarea economică și socială, precum politica pentru întreprinderi mici și mijlocii, oportunități mai bune pentru tineri, combaterea infracțiunilor fiscale, sau dezvoltare durabilă. România s-a alăturat la rândul său Recomandărilor respective, printr-un proces de coordonare inter-instituțională facilitat de Ministerul Afacerilor Externe.