MENIU

Nicolae Ciucă a vorbit în Argeș despre modelul liberal de administrație locală, care are succes în orice colț al țării

Nicolae Ciucă a vorbit în Argeș despre modelul liberal de administrație locală. Foto: Facebook

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a participat la evenimentul de lansare a candidaților PNL din județul Argeș, ocazie cu care a ținut un discurs.

„Să răspundem la câteva întrebări. Este PNL cel care apără credința noastră creștină, este PNL cel care apără familia și comunitatea? Este PNL cel care sprijină libertatea individuală, statul de drept și inițiativa particulară?

Iată că nu s-a schimbat nimic din valorile și din virtuțile PNL. Ce s-a schimbat atunci? S-a schimbat lumea, contextul internațional, trăim cu un conflict la granița noastră, trăim într-o succesiune de crize pe care a trebuit să le gestionăm. 

Suntem aproape de alegeri nu doar la noi, ci în aproape toată UE. Este anul în care se desfășoară cel mai mare număr în cel mai mare număr de țări. 

PNL trebuie să fie cel care își asumă stabilitatea politică a țării, a securității și siguranței cetățenilor români. Asta trebuie să facă PNL de acum înainte. Asta nu se poate face doar într-o anumită regiune a țării. 
 
Am trecut prin sectorul 6, arată ca un sector european. În Cluj proiectele sunt de 4,2 miliarde de euro, asta înseamnă să ai un plan, o strategie, o echipă cu care să te dedici comunității. 

Mi-au spus ca sunt un politician atipic, dar vreau sa facem treabă împreună, să ducem mai departe acest mesaj, avem candidați care au în spate pregătirea lor profesională, tot ce tine de viziunea și experiența dobândită la nivelul partidului. Ei se duc și vorbesc între ei, schimbă proiecte, schimbă oameni, pentru a dezvolta pentru a nu rămâne în in urmă. 

Este incredibil sa venim în Argeș și să nu vorbim de un parc industrial, când avem Mioveni, emblema noastră în industria auto.(...) Nouă ne este greu să vă întrebăm de ce nu există în vreo fază aceste proiecte de dezvoltare. 

Mi-a plăcut că s-a vorbit de turism, Argeș are toate formele de relief, are ceva unic, sunt trei locuri în lume unde se găsește o astfel de pictură. La biserica veche din Curtea de Argeș se regăsește Maica Domnului pictată în veșmânt mov, simbolul femeilor însărcinate. Sunt trei biserici în lume, dincolo de Mănăstirea Curtea de Argeș.
 
Aveți președinte de filială o doamnă ministru, pe care o felicit pentru cum conduce, gestionează campania electorală, pentru optimsimul pe care-l are. Este una dintre puținele filiale pe care am felicitat-o pentru reprezentarea genului feminin. În politică nu este vorba de calitățile pe care le au mamele, soțiile noastre, este nevoie ca femeile sa fie reprezentate în activitățile noastre, inclusiv în politică.

Vorbiți-le oamenilor, faceți-vă o echipă de tineri. Am foarte mare încredere în candidații noștri”, a spus Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă, la Vila Florica: PNL este astăzi marele partid al dreptei româneşti, capabil să treacă România prin crize