MENIU

New York amână deschidera școlilor. Sindicatele cer măsuri suplimentare de protecție

New York amână deschidera școlilor

Primarul din New York, Bill de Blasio, a anunțat că anul școlar va începe cu 11 zile mai târziu, pe 21 septembrie, după ce autoritățile au ajuns la un acord cu sindicatele, care au cerut măsuri suplimentare de protecţie împotriva noului coronavirus și au amenințat cu greva. 

Sindicatele, în frunte cu Federaţia Unită a Profesorilor (UFT), au criticat autoritățile pentru că se grăbesc să deschidă şcolile fără să fi luat măsurile adecvate pentru protejarea elevilor, profesorilor şi personalului de riscul infectării cu coronavirus. Luna trecută, preşedintele UFT, Michael Mulgrew, a ameninţat cu declanşarea grevei dacă autoritățile nu vor adopta un plan riguros de testare şi alte măsuri de siguranţă.  Marți, acesta a salutat acordul cu autoritățile, anunță Agerpres.

”Experţii noştri medicali au validat planul şi putem spune acum că sistemul public de educaţie din oraşul New York are cele mai agresive politici şi cele mai bune măsuri de siguranţă dintre toate sistemele şcolare din America”, a spus Mulgrew, al cărui sindicat reprezintă interesele a 133.000 de profesori şi angajaţi din educaţie.

”Ceea ce am convenit este să ne asigurăm că măsurile sanitare vor fi aplicate, că este timp pentru pregătirea corespunzătoare pentru educatorii noştri”, a anunțat și primarul din New York, după întâlnirea cu sindicaliștii. 

SUA ocupă primul loc în topul infectărilor cu noul coronavirus. Bilanțul din țară depășește 6,24 milioane de cazuri de Covid-19 și 188.430 de decese.

Citește și ”Deschiderea școlilor, amânată în Grecia din cauza creșterii numărului cazurilor de Covid-19

Mai multe articole despre:
new york deschiderea scolilor amanata