NEVERSEA 2019. Imagini senzaţionale de la Neversea 2019. Cum s-a simţit G-EAZY
Prima zi, cea de joi, a celui mai mare festival de la malul Mării Negre, NEVERSEA 2019, a fost un real succes! Magia festivalului i-a cuprins încă din primele minute pe tinerii care au venit din toată ţara, dar şi de peste hotare. Muzică, jocul de lumini şi voia bună s-au împletit armonios în prima noapte a festivalului, care are loc în perioada 4-7 iulie. Peste 55.000 de festivalieri şi-au luat rolurile în serios şi s-au distrat până în zori.
Debutul ediției a treia a festivalului NEVERSEA a fost făcut de pe scena principală de Partydul Kiss Fm condus de Olix și Dan Fințescu, urmați de Alex Parker, Mahmut Orhan, Inna și mult așteptatul G-EAZY. Artistul american a fost pentru prima dată în România și s-a declarat impresionat de fanii pe care i-a găsit. Pentru ca s-a simțit atât de bine la malul Mării Negre, artistul le-a cerut organizatorilor să îi prelungească durata show-ului.
“Este pentru prima dată când vin în România. Tot ce am auzit, înainte să ajung, au fost poveștile despre Dracula. Însă am găsit aici un public minunat și am rămas impresionat de căldura și de energia cu care m-au primit,” a declarat G-EAZY.
Deschiderea oficială a festivalului a fost marcată cu focuri de artificii acompaniate de acrobați suspendați. Pe scena principală a festivalului NEVERSEA au urcat în prima zi, Alex Parker, Mahmut Orhan, INNA, G-EAZY, ATB, Alesso și Lucas&Steve. Pe celelalte scene au concertat alți peste 30 de artiști printre care Boris Brejcha, Arapu, Kristian Nairn, Șatra B.E.N.Z, Spike, Rudimental DJ și mulți alții.
Vineri seară, au urcat pe scenă alţi artişti cunoscuţi în întreaga lume, printre care Sean Paul, Afrojack, Will Sparks și Danny Avilla.
Detalii şi pe realitateadeconstanta.net