MENIU

Nereguli URIAȘE la clinica unde a fost tratat PETRICĂ MÎȚU STOIAN. La un control inopinat, medicii și asistenții nu erau la serviciu

Placa de mormânt a lui Petrică Mîțu Stoian

Nereguli flagrante descoperie de inspectorii sanitari la clinica unde Petrică Mîțu Stoian a făcut sedințe de terapie hiperbară cu puțin timp îaninte de a muri. Instituția nu are nici structura și nici personalul necesar, iar pacienții nu sunt suprvegheați după terapie, sunt doar câteva dintre neregulile descoperite.

Conform DSP Caraș-Severin, la primul control făcut la sediul clinicii din Sasca Montană, unde interpretul Petrică Mîțu Stoian a făcut terapie hiperbară și apoi a decedat la spital, nu au fost găsiți nici medici, nici asistenți medicali, deși ar fi trebuit să fie în timpul serviciului, potrivit pressalert.ro.

„La ora și data controlului (10.11.2021, ora 15.55), medicii nu erau prezenți în unitate, deși aceștia trebuia să se afle acolo, conform orarului afișat, între orele 13 și 18. Trebuie menționat că, la nivelul Clinicii Nera, acordul și consultul medicului pentru tratament hiperbaric sunt realizate online iar supravegherea pe perioada terapiei se face de către medici cu care unitatea a încheiat contracte de prestări servicii. Ședința durează 70 de minute, incluzând compresia și decompresia”, arată DSP Caraș-Severin într-un comunicat de presă.

De asemenea, pacienții nu beneficiază de asistență post-tratament, așa că eventualele complicații sau urgențe sunt lăsate pe seama Serviciului de Ambulanță sau SMURD.

Pacienții sunt luați în evidență prin intermediul unei Foi de Observație Clinică Generală (FOCG), tipică spitaleor, cu toate că respectiva clinică este autorizată ca și cabinet medical în ambulator.

Mai mult, foaia de observație "era insuficient completată, fără niciun fel de investigații de laborator, mai ales fără o investigație aferentă tratamentului cu anticoagulante pe care îl urma pacientul”, arată DSP Caraș-Severin.

DSP mai arată că SC Clinica Nera SRL și Nera Clean Services SRL funcționează „ca și cum împreună formează o unitate sanitară cu paturi în care pacienții sunt internați, iar Centrul de medicină hiperbară nu deține nici structura și nici personalul necesar”.

În a doua etapă a controlului, inspectorii sanitari au regăsit sintagma „spitalizare” în documentele instituției, ceea ce, potrivit acestora contravine cu limitele autorizației sanitare deținute.

Inspectorii DSP Caraș-Severin au aplicat trei sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 80.000 de lei: 30.000 de lei pentru nerespectarea de către personalul unității a protocoalelor și procedurilor medicale, 40.000 de lei pentru nerespectarea obiectului de activitate înscris în autorizația sanitară de funcționare și 10.000 de lei pentru nepăstrarea probelor de alimente.