Nereguli uriașe descoperite de ministrul Familiei, în urma unui control inopinat la o la o casă familială din județul Giurgiu - S-au cerut controale drastice
Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse Natalia-Elena Intotero a anunțat că va solicita Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) ca începând de vineri să demareze un nou control la toate instituţiile din subordine. Anunțul vine la finalul unui control inopinat, făcut joi seara, la o casă familială din judeţul Giurgiu, unde locuiesc 8 copii instituţionalizaţi, după ce un nou incident a avut loc aici. Se pare că incidentul ar fi fost reclamat chiar la 112 de câteva persoane.
”Chiar dacă astăzi (joi - n.r.) a fost o zi cu multe veşti bune - succesul campaniei antidrog organizate de Casele de Cultură a Studenţilor, aprobarea de către Guvern, într-o primă lectură, a Strategiei Naţionale pentru Protecţia şi Promovarea Drepturilor Copilului 2023-2027 - finalul serii a fost unul tulburător. Din păcate încă mai există nereguli grave care se petrec în sistemul de protecţie a copilului. În urma unor sesizări am făcut un control inopinat la o casă familială de pe strada Dunării din Giurgiu, unde aseară a avut loc un nou incident. Aici locuiesc 8 copii instituţionalizaţi. Câţiva cetăţeni au reclamat incidentul la 112”, afirmă ministrul într-o postare pe Facebook.
În urma controlului înteprins, ministrul a sesizat că minorii trăiesc într-o situaţie de tensiune, că nu beneficiază de suficient ajutor din partea psihologilor şi că mâncarea "lasă de dorit".
”Am spus-o şi voi repeta: nu tolerez nici un fel de batjocoră la adresa copiilor, indiferent de condiţia lor. Statul are obligaţia să ofere acestor copii cazare, masă, condiţii optime pentru dezvoltare şi nu voi permite unor oameni care şi-au ales o meserie nepotrivită pentru ei să îi traumatizeze”, a afirmat Natalia Elena Intotero.
”Solicit pe această cale Ministerului de Interne, Ministerului Justiţiei, MInisterului Muncii, prin AJPIS şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor să se implice cu maximă seriozitate în rezolvarea problemelor semnalate şi identificate. În legătură cu această casă familială există deja un proces pe rol şi fac un apel către magistraţi să trateze cu celeritate dosarele care privesc cazurile în care sunt implicaţi copii din sistemul de protecţie”, mai spune ministrul social-democrat.