Nemulțumiți de salarii, polițiștii reduc programul: ”După 16.00, tâlharii pot circula liber”
Revoltă în Ministerul de Interne. După ce au aflat că le scad salariile, sindicaliştii din Poliţie anunţă că nu mai sunt dispuşi să muncească ore suplimentare şi în aceste condiţii vor sta la serviciu doar între orele 8 și 16.
În Ministerul de Interne se pregătește o revoltă printre polițiștii care tocmai au aflat că le scad salariile. Ei anunță că nu mai sunt dispuși să lucreze ore suplimentare.
”Practic vorbim de o cacialma. În medie, creșterile salariale anunțate de MAI sunt în medie de 50 de lei, aceasta este media, însă MAI nu a spus ca pentru 15.000 de politiști care asigurau continuitatea, salariile vor scadea cu 500 de lei net pe lună”, a spus Cosmin Andreica, lider sindicat Europol.
”O alta țeapă pe care și-au luat-o polițiștii e cu voucherele de vacanță, care nu au fost incluse în buget de MAI”, a mai spus Andreica.
”Le transmitem cetățenilor că polițiștii nu vor mai accepta ca după orele de program, din timpul lor liber, să mai intervina la evenimente și nici nu vor mai asigura continuitatea. Pe românește, înseamnă că Poliția va funcționa de la 8 la 16, după ora 16, talharii, hoții și orice alte categorii de infractori vor putea circula liber vor putea comite infracțiuni”, a spus liderul de sindicat.