MENIU

Nelu Tătaru, la Târgu Mureș: ”Am ajuns CIUMA Europei nerespectând regulile și instigând la nerespectarea lor”

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a făcut, miercuri, o vizită la Spitalul de Urgență Mureș unde a evaluat activitatea unității și a discutat cu medicii. Ministrul Sănătății a criticat, din nou, nerespectarea regulilor sanitare și de distanțare fizică.

”Trăim un moment dificil. Cum am ajuns ciuma Europei? Am ajuns ciuma Europei nerespectând regulile și instigând la nerespectarea lor”, a spus Nelu Tătaru, cu referire la creșterea zilnică a numărului de infecții cu Covid-19.

El a mai spus că la acest moment nu se impune o nouă instituire al stării de urgență, dar a avertizat că starea de alertă va fi menținută cât timp e necesar.

”M-aș gândi cum facem ca toți dintre noi să ne respectăm partea noastră de treabă. Poate la un moment dat vom ajunge la supraglomerarea ATI, dar și agenții economici și populația care au beneficiat de măsurile de relaxare ar trebui să respecte regulile”, a adăugat ministrul Sănătății.

Mai multe articole despre:
nelu tataru coronavirus