MENIU

Nelu Tătaru: Vârful va fi la 10-12 mii de cazuri dacă se respectă restricțiile. Avem focare de COVID-19 în șapte județe

coronavirus România

Ministrul Sănătății a declarat vineri seară că se așteaptă la un maximum de 10-12 mii de cazuri de coronavirus dacă oamenii vor respecta restricțiile. Dacă nu, atunci creșterea va fi accelerată și atunci sistemul medical va fi suprasolicitat. Totodată, Nelu Tătaru a anunțat că în România sunt încă șase județe cu focare de coronavirus pe lângă Suceava, într-o intervenție telefonică la Realitatea PLUS.  

 

„Suntem intr-un registru al unor previziuni de 10-12 mii de cazuri la vârful pandemiei in România. Dar acest vârf poate fi mult mai accentuat. Suceava are 2 mii de cazuri din cele 8 mii pe țară confirmate. Suceava a schimbat optica de abordare, Suceava intelege un pic cam greu ce se intampla la dânșii.

În acest moment avem inca 6 judete care au 300 sau peste 300 de cazuri: Arad, Timișoara, Hunedoara, Botoșani, Neamț și Brașovul, cu 299 de cazuri. Sunt niste focare, pe care daca nu avem grija sa le limitam, sa le transformam in focare mici, prin izolare si distantare sociala, nu este de vină Suceava. 

Cert e ca Suceava nu a inteles momentul. Acolo avem si management militar, de doua saptamani sta un secretar de stat permanent, acolo avem conditii asigurate de o saptamana jumatate de autoritatea locala, astfel incat tot ce inseamna personal medical merge in zona tampon. Avem dirijate către Suceava suficiente materiale, combinezoane, astăzi cu medicamente.

Mai rămâne ca lumea din Suceava, care e in carantina, sa respecte niste conditii. 

Nu putem singuri, ca parte medicala, ca autoritate locala, sa limitam focare daca din partea populatiei apar alte focare.

Repet, suntem intr-un moment in urcare, in care putem gestiona ce ne-am propus, de 10-12 mii de cazuri, dar urcarea poate fi accelerata de nerespectarea unor reguli. Una e ca o persoana pozitiva dar asimptomatica sa infecteze una sau doua persoane intr-o comunitate inchisa sau sa iasa si sa infecteze 7-8-10, iar acei 10 sa plece sa infecteze la randul lor.

Suntem intr-o urcare ca numar de cazuri, constanta, progresiva, nu exponentiala, dar urcarea poate deveni accelerata prin nerespectarea regulilor.

Repet, respectăm distantarea ,izolarea, iar sistemul medical gestionează situația din acest moment, Suntem la 8 mii de cazuri , la 411 decese e, 258 la ATI, suntem la o capacitate a spitalelor care rezista in acest moment, sa nu o fortam inutil!”, a insistat Nelu Tătaru, la Realitatea PLUS.

Despre tratarea celor asimptomatici în spital și nu la domiciliu, invers de cum se întâmplă în aceste momente în alte țări din Europa, ministrul Sănătății a explicat că România nu este acum în aceeași situație.

„Personalul medical este instruit, știe ce să facă în anumite situații de evoluție ale bolii, dar cei de acasa sunt pregatiti sa primeasca un pozitiv, nestiind cum sa se fereasca de el ?! Celelalte tari au un surplus in spitale, o suprapunere pe ATI, au sisteme de ventialtie care nu fac fata. Într-un timp in care noi , in spitalele de suport , vom avea o anumită supracapacitate, vom dirija acesti bolnavi dar nu direct acasa, ci in spatii tampon, ca sa nu infecteze familii, persoane de peste 65 de ani și mai sunt si cei care nu au domiciliu. La un prim test negativ in aceste spații tampon le dam drumul acasa cu tratament”, a precizat ministrul Sănătății, vineri seară, la Realitatea PLUS.