MENIU

Nelu Tătaru insistă că este absolut necesară o nouă lege a Sănătății: ”Examenele pentru manageri să nu fie doar de formă”

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, insistă că este absolut necesară o nouă lege a sănătății, iar numirea managerilor de spitale să fie făcută prin examen național, iar activitatea acestora să fie evaluată anual, „nu prin examene de formă”.

„Atât accesul acestora într-o funcție de manager să se facă printr-un examen național, nu doar strict local, în care sunt alți parametri de evaluare. Și acum se evaluează indicatorii managerilor, dar acei manageri sunt deja acolo. Să nu credeți că nu ne confruntăm cu numeroase cereri de modificare a indicatorilor. Și nu în sens pozitiv, în sens negativ, fiindcă toată lumea știe că se apropie o evaluare. Dar, repet, suntem la 14 ani de o lege, 95/2006, o lege care a suferit de-atunci peste 1.500 de amendamente, nu o mai recunoaștem pe cea inițială și cred că totuși am trecut în altă etapă, grăbită de această pandemie în care trebuie să facem ceva în sistemul medical românesc”, a spus Nelu Tătaru, potrivit unui site de știri.

”Știam cam care este sistemul medical. Cred că știam toată lumea. Numai că acum l-am dezgolit și necesitatea unei reforme în sănătate, necesitatea unui management corect, o coordonare – nu o subordonare, nu un ordonator de credit care să fie Ministerul Sănătății – dar coordonarea activității medicale de către Ministerul Sănătății este imperios necesară. Evaluarea managerilor anuală, în condițiile în care toate examenele să se dea centralizat pentru acei manageri, nu niște examene care să fie doar de formă”, a mai spus ministrul Sănătății.

Mai multe articole despre:
nelu tataru