Nelu Tătaru, după bilanțul RECORD absolut înregistrat: ”Suntem pe acel trend crescător! Se impun niște măsuri graduale”
Nelu Tătaru a explicat, în ziua în care România a trecut de 7.700 de noi cazuri de coronavirus, că ne aflăm pe un trend crescător, astfel încât, se impun măsuri graduale. Ministrul Sănătății spune că aplicarea acestor măsuri ar trebui să ducă la o încetinire a creșterii.
„Suntem pe acel trend crescător. Avem din septembrie o reluare a multor activități și avem și o creștere a transmiterii comunitare, în urban și mai ales în urbanul mare găsim acea transmitere în comunitate. În evaluarea pe care o facem o facem cu acele focare care pot fi carantinate, precum cele din instituțiile spitalicești, centrele de bătrâni sau copii, dar celelalte sunt în transmitere liberă și atunci vedem și evenimentele și transportul în comun.
Se impun niște măsuri graduale, odată cu creșterea fiecărei localități ca și transmitere comunitară. Aplicarea acestor măsuri ar trebui să ducă la o încetinire a creșterii, dar deocamdată acea perioadă pe care noi impunem măsurile, implică 14 – 28 de zile ca să vedem acele efecte.
Deci și după această perioadă în care vedem o scădere, va trebui să mergem tot după modelul de 14 – 28 de zile”, a explicat ministrul Sănătății, marți seara, la un post TV.