Nelu Tătaru ia în calcul o nouă STARE DE ALERTĂ după creșterea numărului de cazuri COVID: ”Prelungirea unei stări de alertă e aproape IMINENTĂ”
Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a vorbit despre posibilitatea prelungirii stării de alertă. Ministrul a spus că, în momentul de față, evoluția coronavirusului nu a permis relaxări.
"În acest moment nu avem evoluție pentru o stare de urgență. Noi suntem pregătiți pentru 14 zile să avem o evoluție, poate un 700, cu alternanță, dar prelungirea unei stări de alertă e aproape iminentă. Suntem într-o stare în care eram pregătiți de la 1 iulie pentru noi măsuri de relaxare, dar nu mai e cazul.
Măsurile de relaxare depind de evoluție, evoluția depinde de sistemul medical, dar și de populație și de agenții economici care trebuie să respecte niște reguli. E posibilă carantinarea unor anumite localități, unor anumite regiuni, dar în general e mecanismul izolării de care avem nevoie. Acel pacient în izolare își consumă boala. Nemergând în mediul său, nu face acea transmitere și se închid focarele. Dacă nu acceptăm, mergem la acele distracții la mare, fără distanțare, fără măști...
Guvernul și-a asumat măsuri de relaxare într-un context în care acestea au fost discutate cu agenții economici, care și-au asumat regulile. Noi am avut discuțiile astea în contextul scăderii cazurilor, în contextul în care am avut o perioad grea, economia a scăzut, populația a răbdat, merita niște măsuri de relaxare într-un context în care poate nu era chiar favorabil unor măsuri de relaxare, dar ne-am asumat.
Suntem în stare de alertă, declarată cu atâta greutate. Sistemul medical gestionează un număr crescut de cazuri și gestionează un vid legislativ. Pârghiie care țin de internare, de izolare, de detașarea cadrelor medicale.
Când veneam după experiența Chinei, Italiei, Spaniei, populația respecta regulile, controalele. Odată cu măsurile de relaxare, pe care ni le-am asumat, ele veneau cu niște norme de funcționare atunci agreate și de agenții economici. Dacă nu se mai respectă regulile la fel, vedem acum rezultatele. Suntem acum pe ascendentul celei de-a doua cocoașe. Gestionăm prin rigurozitatea cadrelor medicale, care se confruntă cu refuzul de internare, de izolare, de tratament. Am recomandat calm, să explice pacienților ce riscuri își asumă. Pacientul semnează dacă vrea să se externeze.
Ne facem în continuare meseria. Suntem profesioniști. Azi am fost la Galați, unde sunt focare. Ne face să înțelegem că există o relaxare, dar și o expunere crescută pentru persoanlul medical. Există o nerăbdare a fiecărui pacient și o suprasolicitare a personaului medical. Unii neagă, bagatelizează suferința acestui popor timp de trei luni. Deși ei înșiși nu și-ar dori să li se întâmple. Suferința Covid nu alege. Lumea a început să se gândească dacă nu revenim la un scenariu al Italiei, al Franței. Avem capacitate de tratament la Terapie Intensivă. O problemă ar fi specialiștii. Acum nu-i mai putem detașa cum îi detașam ca în timpul stării de urgență.
Noi am anticipat foarte multe lucruri, inclusiv creșterea după măsurile de relxare. N-am anticipat lipsa unei legislații. Când am spus că ne-am grăbit, am zis că în martie - aprilie nu vedeam contestatarii, pe cei care îndemnau la nesupunere. Odată cu trecerea vârfului și după măsurile de relaxare din 15 mai, mulți s-au gândit să câștige politic. Când s-a văzut o creștere a numărului de cazuri după cele 3 măsuri de relaxare, s-a trecut la un alt registru - o pandemie scăpată de sub control sau prost gestionată. E și o dezamăgire a corpului medical, că cineva își bate joc de munca lor după atâtea luni. Și nu numai de ei. De lipsa medicamentelor și a echipamentelor, de expunerea în primele rânduri, de decesele care au urmat, de suferința lor. Acum avem echipamente, medicamente, o capacitatea bună de testare, dar și o parte care calcă peste toată această muncă”, a declarat ministrul Sănătății, luni seara, la un post TV.