Nelu Tătaru: Cadrele didactice vor fi vaccinate antigripal gratuit anul acesta. Vor fi disponibile 3 milioane de doze
Nelu Tătaru a declarat joi, la Brăila, că autoritățile au contractat până acum trei milioane de doze de vaccin antigripal. Prima tranșă a fost deja distribuită Direcțiilor de Sănătate Publică din țară. Ministrul Sănătății a anunțat că în categoria de risc vor fi incluse anul acesta și cadrele didactice, astfel că se pot vaccina gratuit.
”A venit prima tranşă de 330.000 de doze de vaccin, s-au împărţit pe DSP-uri. Mai avem o tranşă care trebuie să vină în această lună, 400.000 în total, luna viitoare vor fi 1,2 milioane de doze, apoi încă un milion de doze", a anunțat ministrul.
Tătaru a precizat că această primă tranșă de vaccin antigripal este destinată imunizării cadrelor medicale. Următoarele vaccinuri vor fi distribuite medicilor de familie pentru vaccinarea categoriilor de risc.
”În categoria celor de risc vor intra suplimentar şi cadrele didactice. Mai avem în acest moment trei milioane de doze de vaccin antigripal pe care l-am contractat, cu posibilitatea prelungirii la încă un milion de doze, şi vor fi distribuite şi către cadrele din învăţământ", a mai spus ministrul, citat de Agerpres.