MENIU

Nelu Tătaru a primit interdicția de a mai profesa! Fostul ministru, acuzat de luare de mită, pus sub control judiciar

Nelu Tătaru, audiat din nou la DNA

Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, s-a prezentat din nou la sediul DNA Iași pentru o nouă rundă de audieri în dosarul de luare de mită. Tătaru e acuzat că ar fi luat bani și bunuri materiale de la pacienți. În urma acuzațiilor, acesta a fost pus sub control judiciar și are interdicția de a-și exercita profesia.

Decizie șoc. Fostul ministru al Sănătății a primit interdicția de a mai profesa. Nelu Tătaru a fost pus și sub control judiciar de către procurori în urma audierilor care au avut loc în această dimineață.

Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, s-a prezentat din nou la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) din Iași pentru o nouă rundă de audieri în cadrul unui dosar de corupție. Tătaru este acuzat de procurori că ar fi primit sume de bani și bunuri materiale din partea unor pacienți sau apropiați ai acestora, în schimbul unor intervenții sau avantaje medicale.

La intrarea în sediul DNA, Tătaru a declarat presei că nu are emoții în privința anchetei, susținând că are „adevărul de partea lui”. Întrebat de jurnaliști despre sentimentele sale înainte de audieri, fostul ministru a răspuns ferm: „Nu am emoții, am adevărul de partea mea”.

Acesta nu este primul moment în care Nelu Tătaru este chemat la audieri în acest dosar. Procurorii anticorupție investighează acuzațiile conform cărora fostul ministru ar fi beneficiat de sume de bani și diferite produse la pacienți, cum ar fi ouă sau găini.

Noi stenograme-ȘOC în cazul ministrului Nelu Tătaru. Cine e omul care l-a „săpat” pe politician

Mai multe articole despre:
nelu tataru mita dosar