MENIU

Negocieri dure la Bruxelles. Pensiile românilor, pe masa Comisiei Europene - Cine ar putea lua mai mulți bani și în ce condiții

Bani - imagine cu notă sugestivă
Bani - imagine cu notă sugestivă

Se poartă negocieri cruciale la Bruxelles pentru pensiile românilor! Ministrul Muncii, Marius Budăi, și cel al Fondurilor Europene, Marcel Boloș, încearcă zilele acestea să îi convingă pe comisarii europeni că procentul de 9,4% din PIB trebuie eliminat cu orice preț. În plus, se negociează și reforma pensiilor speciale, criticată dur de Banca Mondială. 

În ceea ce privește pensiile românilor, miza este una uriașă, asta pentru că vorbim despre o posibilă nouă majorare a punctului de pensie, care ar putea însă să aibă loc doar dacă este eliminat acest procent.

 

De asemenea, de aceeași eliminare a procentului depinde și recalcularea tuturor pensiilor în baza noii legii, atunci când ea va fi gata - o spune și ministrul Muncii Marius Budăi, care avertizează că și în momentul de față ne încadrăm cu greu în acest procent, dar și că este unic în Europa. Mai exact, nu există alte state care să aibă o astfel de limită pentru banii alocați pensiilor.

 

Miza este mare și în ceea ce privește pensiile speciale, după ce am văzut raportul critic din partea Băncii Mondiale. Nici comisaqrii europeni nu sunt încântați de actuala formă a proiectului.

 

Rămâne de văzut dacă cei doi oficiali români vor reuși să îi convingă pe cei de la Bruxelles că proiectul  poate fi adoptat în această formă.

 

Oficialii români și-ar dori să renegocieze și scăderea procentului alocat sporurilor pentru bugetari. Acesta ar trebui să scadă de la 80 la 20% din salariu. Potrivit unor surse, oficialii și-ar dori ca acesta să rămână ceva mai mare. 

Mai multe articole despre:
pensii negocieri pensii bruxelles