MENIU

Negocieri dificile la Berlin pe tema Ucrainei. "Am făcut unele progrese"

<p>Lavrov: Rusia vrea să aibă relaţii normale cu SUA</p>

Discuţia cvadripartită dintre miniştrii de Externe de duminică de la Berlin pe tema Ucrainei a fost dificilă, a declarat ministrul german Frank-Walter Steinmeier, anunţând totuşi unele progrese.

"O discuţie dificilă dar eu cred şi sper că am făcut progrese în privinţa unor puncte", a declarat Steinmeier la încheierea celor cinci ore de discuţii cu omologii săi ucrainean Pavlo Klimkin, rus Serghei Lavrov şi francez Laurent Fabius.

Potrivit Mediafax, el nu a precizat asupra căror puncte s-au înregistrat respectivele progrese.

O sursă diplomatică franceză a declarat, de asemenea, fără alte precizări, că "în pofida climatului dificil, au fost înregistrate progrese".

Participanţii vor raporta rezultatele întâlnirii şefilor guvernelor lor, a precizat Steinmeier şi s-ar putea decide luni sau marţi "sub ce formă vor continua discuţiile de astăzi".

"Obiectivul rămâne să facem tot posibilul pentru a contribui la reducerea la tăcere a armelor în Ucraina şi evitarea altor victime", a adăugat el.

Mai multe articole despre:
Ucraina Serghei Lavrov Ucraina Rusia