MENIU

Negocieri de ultimă oră pentru dezamorsarea conflictului din sănătate

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au programată marţi o nouă întâlnire cu cei ai Federaţiei Sanitas, care sunt, în continuare, nemulţumiţi de salarii şi sporuri şi ameninţă cu proteste. Ministrul Sorina Pintea spune, însă, că astfel de acţiuni nu se justifică.

Săptămâna viitoare, sindicaliştii Sanitas vor picheta cele trei ministere - Sănătate, Muncă şi Finanţe - urmând ca în data 25 aprilie să fie organizat un miting, putându-se ajunge până la grevă generală.

Leonard Bărăscu, preşedintele Federaţiei Sanitas: "Creşterea salarială să fie pentru toţi colegii din sistemul de sănătate şi asistenţă socială, eliminarea pragului aceluia de 30%, care ne face cele mai mari probleme în a putea acorda colegilor ceea ce scrie în regulamentul de sporuri, pe care acum încercăm să îl negociem; apoi, o reîntregire a salariilor colegilor care totuşi au pierdut, odată cu trecerea de la angajator la angajat a contribuţiilor, şi 25% nu a făcut decât pentru unii dintre ei să le aducă pierderi, şi nu câştiguri."

Pe de altă parte, ministrul sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că nu există motive pentru declanşarea unei greve, atât timp cât veniturile au crescut de la 1 martie. ..Atâta vreme cât nu există scăderi de venituri, nu cred că sunt motive pentru grevă generală.Ar fi, cred că, o ipocrizie să declanşeze greva'', a mai spus Pintea.

Mai multe articole despre:
grevă negocieri salarii majorări santatate