Necropolă celtică cu 56 de morminte, descoperită la lucrările de la Autostrada Transilvania
O necropolă celtică de incineraţie, cu 56 de morminte, care ar putea data din perioada cuprinsă între sfârşitul secolului IV î. Hr. şi secolul al III-lea î. Hr, a fost descoperită în timpul unor cercetări arheologice la Autostrada Transilvania, la o adâncime de un metru sub pământ.
Arheologul Sorin Cociş, şeful echipei de cercetare arheologică, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că mormintele identificate aparţin unor luptători care aveau asupra lor arme - săbii, cuţite, fragmente de scut, dar s-au descoperit şi brăţări din bronz şi argint, vase ceramice, precum şi urne funerare.
”Odată cu demararea lucrărilor de construcţie la Autostrada Transilvania, în acest an, a început şi cercetarea preventivă în zona Viştea, comuna Gârbău, judeţul Cluj, unde urmează să fie executat un nod de legătură cu drumul naţional Cluj-Napoca - Zalău. În urma investigaţiei arheologice, desfăşurată pe o suprafaţă de 1,8 hectare, a fost identificată o necropolă celtică de incineraţie, care cuprinde 56 de morminte cu un bogat inventar. Sunt morminte de luptători, am descoperit săbii, cuţite, fragmente de scut, dar şi brăţări din bronz şi argint, vase ceramice, precum şi urne funerare şi oase calcinate”, a afirmat arheologul Sorin Cociş.
El a spus că aceasta este prima astfel de necropolă celtică descoperită în judeţul Cluj şi printre cele mai bogate din România.