Neatenția l-a băgat în spital. Un bărbat a intrat cu mașina într-un tramvai
Un bărbat de 59 de ani, din Vîrvor, județul Dolj, a ajuns la spital, luni, după ce a intrat cu mașina într-un tramvai. Accidentul s-a produs în Craiova, după ce șoferul nu s-a asigurat când a schimbat direcția de mers.
”Un bărbat de 59 de ani, din Vîrvor care conducea un autoturism pe Bulevardul Decebal, din Craiova, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcţiei de mers prin viraj la stânga pe Aleea 3 Drumul Apelor, intrând în coliziune cu un tramvai condus de o femeie de 51 de ani, din localitate. În urma evenimentului rutier, bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Dolj.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, informează realitateadedolj.net.
Mai multe articole despre:
accident craiova