NEAMȚ. Grenade și alte elemente de muniție din Al Doilea Război Mondial, descoperite într-o pădure
Zeci de elemente de muniţie din al Doilea Război Mondial au fost descoperite în pădurile ''Nemţişor'' şi ''Poiana'', au anunţat duminică reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ.
Potrivit acestora, muniţia neexplodată a fost găsită sâmbătă de către un bărbat, în vârstă de 41 ani, cu un detector de metale pe care îl deţine în mod legal.
Echipa de pirotehnişti de la ISU Neamţ a descoperit la faţa locului 24 de lovituri de aruncător calibrul 60 milimetri, două lovituri de aruncător calibrul 50 milimetri, un proiectil exploziv calibrul 57 milimetri, două grenade de mână Kisser, două grenade de mână defensive, patru focoase pentru lovituri de aruncător şi 30 de cartuşe calibrul 7,92 milimetri.