MENIU

Neagu Djuvara: "Este o greşeală să facem o moschee la noi. E o crimă!"

Istoricul Neagu Djuvara susţine că ridicarea unei moschei la Bucureşti "e o crimă". "Noi am avut Dunărea aceasta care ne-a apărat de musulmani, iar acum facem la noi un fel de punct de dezvoltare a islamismului în Europa”, a comentat el într-un interviu acordat lui Rareş Bogdan, în cadrul emisiunii "Jocuri de Putere", de la Realitatea TV.

Neagu Djuvara susţine că ridicarea unei moschei la Bucureşti „e o crimă”. Într-un interviu acordat lui Rareş Bogdan, în cadrul emisiunii „Jocuri de Putere”, de la Realitatea TV, istoricul s-a declarat şocat de această iniţiativă: „Am căzut în cap!”.

„Este o greşeală să facem o moschee la noi, mai cu seamă imensă, care să atragă 6000 de studenţi şi altceva din ţări asiatice”, a afirmat Djuvara.

„Eu consider că este o mare greşeală şi cum nu s-a făcut încă cu toate că acest individ pe care nu pot să-l sufăr, domnul Victor Ponta, a făgăduit... a încasat statul român, o fi încasat şi el ceva – asta Dumnezeu ştie – ca să se facă o mare moschee la noi... Dar e o crimă! Adică, noi am avut Dunărea aceasta care ne-a apărat de musulmani, iar acum facem la noi un fel de punct de dezvoltare a islamismului în Europa. Am căzut în cap!”, a spus el.

În plus, Neagu Djuvara a criticat faptul că intelectualilor din România nu li s-a cerut părerea cu privire la realizarea acestui proiect.

„N-a fost întrebat nimeni! Sunt convins că dacă ar fi fost întrebat Andrei Pleşu sau Liiceanu sau Patapievici sau câţiva din intelectuali... că, slavă Domnului!, avem câţiva intelectuali de foarte mare calitate”, a comentat el.