MENIU

Ne indreptam spre sfârşitul rasei umane? A aparut DeepMind, robotul care ia singur decizii!

DeepMind. Tineti minte acest nume. Este denumirea unui computer dezvoltat de Google care este capabil sa ia singur decizii. Inteligenta artificiala a ajuns la un asemenea nivel incat aceasta ii permite sa se joace singur 49 de jocuri video, precum un copil de 5-6 ani.Fizicianul Stephen Hawking a declarat, în luna decembrie 2014, că dezvoltarea completă a inteligenţei artificiale "ar putea însemna sfârşitul rasei umane".

Cercetătorii de la Google DeepMind au declarat că este pentru prima dată când un sistem informatic a învăţat singur să stăpânească şi să execute o serie de sarcini complexe, relatează GadgetReport.ro

 "Până în prezent, sistemele capabile de autoînvăţare au fost folosite doar pentru probleme relativ simple. Pentru prima dată în lume, am folosit un astfel de sistem într-un mediu perceptiv bogat pentru a executa sarcini care sunt greu de realizat de oameni", a declarat Demis Hassabis, vicepreşedinte al departamentului de inginerie din cadrul DeepMind.

 Din testele realizate, DeepMind a fost cel puţin la fel de bun ca un jucător uman în cazul a mai mult de jumătate dintre jocurile  precum Space Invaders, Video Pinball, Boxing, Breakout, Enduro si Pong, create de Atari, foarte populare în anii 1980.

 Desi pare incredibil, inteligenta artificiala l-a ajunta sa fie chiar mai bun decat un profesionist la jocuri precum Video Pinball, Boxing şi Breakout.

 Ce efecte ar putea avea dezvoltarea inteligentei artificiale si avertismentele lui Stephen Hawking legate de sfarsitul rasei umane le cititi pe GadgetReport.ro