MENIU

NATO, reuniune de urgență după ce talibanii sunt la un pas de a cuceri capitala Afganistanului - Soluțiile aliaților

Jens Stoltenberg conduce reuniunea de urgență a NATO după violențele talibanilor în Afganistan

Alianța Nord-Atlantică s-a întrunit vineri urgent într-o ședință după ce talibanii cuceresc provincie după provincie în Afganistan, la două luni de la retragerea trupelor americane și aliate.

Jens Stoltenberg, secretarul general NATO, a condus vineri reuniunea ambasadorilor statelor membre NATO pe tema situaţiei din Afganistan. Tot vineri a venit și amenințarea din partea Uniunii Europene la adresa talibanilor. Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Josep Borrell, i-a avertizat pe talibani dacă preiau puterea cu forța în Afganistan, în condițiile în care ofensiva lor militară este în opoziție cu angajamentul declarat față de o soluționare negociată a conflictului și față de procesul de pace de la Doha. Și ONU și Administraţia Biden au avertizat Mişcarea talibanilor că va fi izolată pe plan internaţional dacă va prelua puterea cu forţa în Afganistan. 

UE, avertisment dur pentru talibani, care pun stăpânire pe Afganistan - Peste 1.000 de civili uciși în violențele din ultimele luni

Situaţia de securitate din Afganistan s-a agravat în ultimele zile, după ce talibanii se apropie cu pași repezi de Kabul. Talibanii au ocupat până acum 18 din cele 34 de capitale de provincii, inclusiv oraşele Kandahar şi Herat, al doilea și al treilea ca mărime din Afganistan. Atacurile au devenit mult mai puternice asupra capitalei afgane. Mai mulți experți internaționali vorbesc de o adevărată criză umanitară în Afganistan pe urma violențelor din cursul cuceririlor nimicitoare ale talibanilor.

Statele Unite au decis vineri retrimiterea a 3.000 de militari în Afganistan, pentru a permite evacuarea cetăţenilor americani, inclusiv a numeroșilor membri ai personalului diplomatic. La fel și Marea Britanie a decis retrimiterea temporară a unor militari în Afganistan pentru protejarea cetăţenilor britanici.