NAŞTERE NATURALĂ sau CEZARIANA? Care este recomandarea medicilor
Cele mai multe femei din ţara noastră nu vor să nască natural pentru că se tem de durere. Aşa că aleg cezariana, chiar dacă varianta cea mai sănătoasă este naşterea pe cale naturală. Culmea e că şi unii medici aleg cezarienele din comoditate.
Alţi doctori le conving pe gravide să nască natural folosind anestezia cu gaz ilariant, iar mămicile care au încercat această metodă spun că s-au simţit excelent. Procedura presupune inhalarea unui gaz care conferă o stare de euforie în timpul travaliului.
Îngrijorător este că în ţara noastră, aproape jumătate dintre copii se nasc prin cezariană. Adică de cinci ori mai mult decât recomandă Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Dacă în anii '90, puţin peste zece la sută dintre copii se năşteau prin această metodă, în 2012, aproape jumătate dintre bebeluşi au fost aduşi pe lume printr-o operaţie. În alte state, femeile sunt încurajate să nască prin cezariană doar dacă viaţa copilului sau a mamei e pusă în pericol.