Naștere fără probleme la Maternitatea Botoșani. Proaspetele mămici - două gravide infectate cu COVID-19
Două femei infectate cu virusul SARS-CoV-2 au născut la secţia de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) "Mavromati" Botoşani. Alte cinci gravide, infectate și ele cu virusul din China și aflate în diverse stadii ale sarcinii, au beneficiat de îngrijiri medicale, a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Ioan Asaftei, citat de Agerpres.
Cele două femei pozitive care au devenit mămici au născut natural, iar imediat după naştere au fost transferate la secţia de Boli Infecţioase, în timp ce nou-născuţii se află în izolare la Secţia de neonatologie.
De asemenea, cinci gravide diagnosticate cu noul coronavirus au fost internate la SJU. Patru dintre acestea se află în trimestrul al treilea de sarcină, iar una în trimestrul doi.
"În momentul de faţă mai sunt internate în spital doar două gravide cu test PCR pozitiv, acestea aflându-se la Secţia de boli infecţioase - adulţi a SJU", a precizat purtătorul de cuvânt al spitalului.