MENIU

Năstase: „Petrom era o VACĂ DE MULS pentru politicieni” - Fostul premier recunoaște că știa de JAFUL național

Adrian Năstase

Privatizarea Petrom a fost ascunsă în umbra secretizării contractului cu OMV. Adrian Năstase susține că în anul 2004 Petrom era îngropată în datorii, iar cei mai mulți politicieni încercau să facă avere pe marginea gigantului românesc. La ședințele guvernului Năstase participau oameni din conducerea serviciilor de informații secrete, care veneau cu analize detaliate despre Petrom. 

„Petromul a intrat în lista de privatizări gândit cu banca mondială gândit de Mugur Isăresc și semnat de Traian Băsescu. A existat o lege pentru accelerarea privatizării, privatizarea Petrom, era nevoie de o nouă lege, era nevoie ca privatizarea să fie prin lege și Redobândirea Rompetrol prin și privatizarea BCR s-a făcut prin lege, era vorba de un contract atipic. Toate contractele importante sunt confidențiale” a spus Adrian Năstase.

Întrebat de ce l-a luat pe Popa atunci, după ce se dovedise a fi un manager prost la Petrom, Năstase a spus: „Problema nu era de el, nu erau colegi care cumpăra o stație de Petrom și venea Petrom și le lua dublu. Petrom era o vacă de muls. La fel ca Sidex. Aceste mari firme erau vaci de muls pentru clientelă politică, evident că știam”.

„Se vorbește de informările de la SRI, dar informările, în ședințele de guvern, participa un adjunct al SRI și un adjunct de la SIE. Erau oameni din toate partidele care lucrau local cu Petrom, cei de la Banca Mondială și FMI, știau”, a mai spus Năstase.

„Am vorbit despre cei care voiau să vină, Tender că Halibarton ar fi venit, Halibarton a transmis la comisie că e o inert față pentru Tender, așa cum Stolojan, Tofan și Vântu voiau să cumpere cu 50 de milioane de dolari”, a mai spus Adrian Năstase.

Mai multe articole despre:
nastase vaca de muls petrom