MENIU

Năstase, atac la Băsescu şi Macovei pe tema Codului Silvic

Năstase, atac la Băsescu şi Macovei pe tema Codului Silvic

Fostul premier Adrian Nastase isi exprima nemultumirea pentru faptul ca a fost mentionat in scandalul Codului Silvic, replicand cu atacuri la adresa guvernantilor din primul mandat al fostului presedinte Traian Basescu.

"Ca de obicei, atunci cand apare un scandal public, cei vizati doresc sa arunce 'pisica moarta' peste gard, in trecut. M-as fi asteptat ca specialistii in silvicultura sa iasa si sa explice ce s-a intamplat in acest domeniu inainte de regimul Basescu si, apoi, in timpul regimului Basescu. Nu s-a intamplat asa. M-as fi asteptat ca cei din conducerea Romsilva sa explice unde s-a gresit in acesti ani dar si ce s-a realizat. In aceste conditii, m-am gandit ca ar fi util sa reamintesc unele aspecte legate de abordarea guvernului pe care l-am condus, in chestiunea padurilor. O prima observatie. Simplificand, Legea 18 a permis retrocedarea doar a unui singur hectar de padure. Ulterior, legea 1/2000 a permis retrocedarea a maximum 10 ha. Mult mai generosi, Basescu, Macovei si Flutur au permis prin Legea 247/2005, restitutio in integrum, eliminand limitele pentru retrocedarile de paduri, simplificand foarte mult si sarcina probei", a postat pe blog Adrian Nastase.

Fostul premier mai sutine ca, "in acest fel, Regia Nationala a Padurilor, care avea aproximativ 4,6 milioane hectare a ramas doar cu vreo 3,2 milioane, proprietarii celor peste un milion de hectare retrocedate venind la portile firmelor austriece sa vanda lemnul taiat".

Guvernul Nastase a adoptat in 2002 Ordonanta de Urgenta 71 privind incheierea de catre Regia Nationala a Padurilor a contractelor de vanzare-cumparare a masei lemnoase pe termen lung, publicata in Monitorul Oficial nr. 435 din 21 iunie 2002. Ordonanta era semnata de Adrian Nastase, premierul de la acea vreme, si de Ilie Sarbu, socrul premierului Victor Ponta, pe atunci ministru al Agriculturii.

Actun normativ incuraja Romsilva sa incheie contracte de vanzare de masa lemnoasa, de pana la 10 ani, cu firme mari, precum Schweighofer Holzindustrie. In baza contractelor semnate atunci cu Romsilva, firma austriaca a primit in 2002 si 2003 dreptul de a exploata pentru circa 1 milion de metri cubi de padure anual, scrie ziare.com.

Fostul presedinte Traian Basescu a declarat ca "radacinile problemei firmei austriece sunt in 2003".