Narcisa Iorga (CNA): Există o singură soluţie pentru a o izola pe Laura Georgescu
Narcisa Iorga, membru CNA, a spus, la REALITATEA TV, cum ar putea fi îndepărtată Laura Georgescu de la preşedinţia CNA.
"Recunoc că am folosit o idee exprimată de domnul senator Georgică Severin în cadrul emisiunii dumneavoastră în care a spus foarte clar că singura soluţie de a o izola pe doamna Laura Georgescu, preşedintele CNA, aparţine membrilor Consiliului. Pornind de la această declaraţie a domnului senator, am constatat că şedinţele Consiliului pot fi conduse de vicepreşedinte sau de oricare dintre membri, nu neapărat de preşedinte. Aşadar, instituţia poate funcţiona şi în absenţa preşedintelui dacă membrii solidarizează în a respinge ideea de a fi conduşi de un astfel de om cum e Laura Georgescu după ce au văzut aceste înregistrări. Dacă sunt patru membri care solidarizează, CNA poate să îşi blocheze activitatea până Georgescu îşi dă demisia. Suntem trei, ne mai trebuie unul. Ideea e de a alege între a desfăşura activitatea CNA sau a o apăra pe Laura Georgescu", a spus Narcisa Iorga.
EXCLUSIV - NOI ÎNREGISTRĂRI ŞOCANTE cu LAURA GEORGESCU, şefa CNA: "Calcă-i pe gât!"
Noi înregistrări şocante cu preşedintele CNA, Laura Georgescu, au intrat în posesia Realitatea TV. Au fost prezentate în cadrul emisiunii DESCHIDE LUMEA.
Şefa instituţiei, Laura Georgescu, poate fi auzită cum îi spune unui interlocutor "să-i calce pe toţi pe gât", dar şi cum vrea să obţină servere de la mai multe companii din industria de telecomunicaţii.
Şefa CNA, Laura Georgescu: "Mă pui, pe boul de Ghiţă şi România TV să-i acopăr şi tu nu profiţi?"
"Eu îţi aduc UPC, Dolce, RCS&RDS, cei mai buni specialişti, pune-te de acord cu ei să vedem ce facem. Eu vreau să ne dea servere, să văd tot ce ne dau ei şi pe urmă încep şi scriu de altele. Ideea e, hai să vrei să comunici cu ei, hai să facem o lucrare. Mă deranjează că UPC care în sfârşit m-a solicitat să ne întâlnim şi cu Romtelcom, Dolce, să ne dea, măi, servere, să începem să lucrăm. Îmi vine să iau ferăstrăul să-ţi tai pe rând membre, bucăţi din corp care îţi atârnă. Calcă-i, măi, pe gât şi zi-le du-te dracu, când fac achiziţie la tine mai îmi faci tu mie contestaţie?", spune Laura Georgescu în înregistrare.
Rareş Bogdan: CNA nu e Dumnezeu! Georgescu rămâne în funcţie pentru a închide gura Realitatea TV
"Calcă-i în puii mei pe gât că nu suntem datori nimănui în viaţă. Înţelege româneşte şi du-te ca în brânză în ei! Dă-i dracu! Pe foamea asta? Fraţilor, eu nu vă înţeleg ce aveţi", mai spune ceva CNA în înregistrare.
PETIȚIE ONLINE PENTRU DEMISIA PREȘEDINTELUI CNA, LAURA GEORGESCU
Pe site-ul dedicat petitieonline.com a aparut o cauză care solicită semnături pentru demisia președintelui CNA, Laura Georgescu. Până acum sunt peste 1300 de semnături. În descrierea acestei petiții inițiatorul acesteia, Alexandru Răducanu, spune:
Pentru limbajul suburban, incompatibil cu un inalt demnitar al statului, asociat functiei de ministru - cu atat mai incompatibil cu rolul de instanta care reglementeaza felul in care se exprima prezentatorii si moderatorii televiziunilor; pentru suspiciunile vizand practicarea santajului si protectia unor televiziuni - conform inregistrarilor unor discutii telefonice difuzate de Realitatea TV si B1TV; pentru dispretul fata de lege, cer demisia Laurei Georgescu din functia de Presedinte CNA. Cer Guvernului Romaniei sa isi asume raspunderea pentru promovarea Laurei Georgescu in aceasta functie si cer Parlamentului Romaniei si Comisiilor de Specialitate sa se intruneasca de urgenta pentru a dezbate acest caz. Cereti demisia Laurei Georegescu din functia de Presedinte CNA, alaturandu-va acestei petitii! Prezenta Laurei Georgescu in fruntea Consiliului National al Audiovizualului este o rusine pentru Romania!
DACĂ EȘTI DE ACORD, POȚI VOTA ACEASTĂ PETIȚIE AICI!