Nadia Comăneci, mesaj pentru realitatea.net înaintea Anului Nou
Nadia Comăneci (57 de ani) a explicat, pentru realitatea.net, ce face înaintea Anului Nou.
Nadia Comăneci a precizat că se află în California și că urmează să plece la schi.
"Suntem la munte, la o vila privata, in California. Eu gatesc masa de Revelion", a spus fosta mare gimnastă pentru realitatea.net, în urmă cu puțin timp.
Nadia Comăneci a adăugat că imaginile cu sarmalele, postate în urmă cu puțin timp pe contul ei de Facebook, au fost realizate azi dimineață.
Biografie Nadia Comăneci
Nadia Comăneci s-a născut pe 12 noiembrie 1961, la Oneşti. La 6 ani, a început să practice gimnastica, iar la vârsta de numai 11 ani a ocupat primul loc în proba de individual compus a Campionatelor naţionale de juniori şi în concursul pe echipe.
În 1973, la Campionatele Internaţionale de Gimnastică ale României, a cucerit cinci medalii de aur.
În 1975, la 14 ani, Nadia Comăneci a ocupat primul loc la Campionatele Europene în patru probe: individual compus, sărituri, paralele inegale şi bârnă şi a cucerit medalia de argint la sol. În competiţia preolimpică, desfăşurată în acelaşi an, Nadia Comăneci a obţinut medalia de aur la individual compus şi la paralele inegale.
În 1976, la Montreal, Nadia Comăneci a obţinut titlul olimpic absolut, cucerind trei medalii de aur (la individual compus, bârnă şi paralele), una de bronz (sol) şi argint cu echipa. Nadia a devenit atunci prima gimnastă din istorie căreia i s-a atribuit nota 10 într-un concurs (de 7 ori).
În 1980, la Jocurile Olimpice de la Moscova, Nadia Comăneci a obţinut două titluri, la bârnă şi sol, şi două medalii de argint, la individual compus şi cu echipa. S-a clasat a doua la individual compus după sovietica Elena Davîdova. Atunci, Nadia a fost obligată să îşi aştepte nota mai bine de o jumătate de oră, până ce Davîdova şi-a încheiat exerciţiul, fapt ce a generat un scandal imens.
În 1989, cu o lună înainte de căderea regimului condus de Nicolae Ceauşescu, Nadia Comăneci a fugit din România comunistă, stabilindu-se în Statele Unite ale Americii.
În 1996, Nadia Comăneci s-a căsătorit cu Bart Conner, campion de gimnastică american, dublu campion olimpic, ceremonia având loc la Bucureşti.
În 2006, Nadia Comăneci a devenit mamă, dând naştere unui băiat, Dylan Paul.
Împreună cu soţul său, Bart Conner, Nadia Comăneci deţine Academia de Gimnastică Bart Conner Gymnastics Academy din Oklahoma City.