Musulmanii din România intră în postul Ramadanului
Membrii comunităţii musulmane din România celebrează marți, 13 aprilie 2021, începutul Lunii Sfinte Ramadan.
Timp de 30 de zile, credincioșii musulmani vor posti de la răsăritul până la apusul soarelui și se vor dedica vieții spirituale mai mult decât în restul anului, ei urmând să petreacă această perioadă în reculegere şi rugăciune, pentru primenirea fizică şi spirituală.
În această perioadă geamiile vor fi deschise pentru rugăciune, rămânând valabile totodată și măsurile impuse, de către autorități, pentru prevenirea infecției cu virusul SARS-CoV2.
Conform religiei islamice, Postul Ramazanului este un act de pietate şi recunoştinţă faţă de Allah, Cel Care i-a revelat Profetului Muhammed Cartea Sfântă Coranul, iar tradiţia spune că în această perioadă sunt deschise porţile Paradisului, cele ale iadului sunt ferecate, iar diavolii sunt încătuşaţi. Specifică acestei perioade este cina tradițională de iftar, care are loc după asfințitul soarelui și este servită alături de familie și prieteni.
Știrea integrală pe Realitatea de Constanta