MENIU

Mușchiulet de porc la cuptor: rețeta perfectă pentru orice anotimp - Secretul unui gust unic

Mușchiulet de porc la cuptor: rețeta perfectă pentru orice anotimp - Secretul unui gust unic

Cel mai bun mușchiuleț de porc gătit la cuptor este crispy la exterior și suculent la interior. Carnea trebuie să fie fragedă și să se topească în gură. Nu ai nevoie de multe condimente pentru a obține un preparat delicios din această carne, află din acest articol secretul pentru a găti mușchiulețul de porc perfect!

Cum se gătește mușchiulețul de porc?

Înainte de a afla rețeta delicioasă de mușchiuleț de porc la cuptor, este bine să știi că mușchiul diferă de cotlet sau ceafă de porc și de aceea, trebuie gătit diferit.

Mușchiulețul de porc este bucata de carne care se află de-a lungul coloanei vertebrale. Nu este un mușchi folosit foarte mult, deci este foarte moale. De asemenea, este lung, subțire și slab.

Iată ce trebuie să știi înainte să te apuci de gătit:

1. Atunci când alegi mușchiulețul de porc, cel mai bine ia o bucată cu un strat subțire de grăsime sub membrană, pentru un plus de savoare.

2. De asemenea, este important să nu-l gătești prea mult deoarece se va usca. Unele rețete spun doar 10-15 minute, altele 20-25 de minute, dar în niciun caz mai mult.

3. Un alt secret care îți va garanta preparatul perfect este prăjirea mușchiulețului (2 minute pe fiecare parte) înainte de introducerea sa în cuptor. Dacă alegi să-l flambezi cu vin sau cognac, acest lucru se face după prăjire.

4. Ca și garnitură, mușchiulețul de porc la cuptor se poate servi fie cu legume, fie cu cartofi (natur, piure sau la cuptor) și salată de crudități.

Mușchiuleț de porc la cuptor cu cartofi

Aceasta este o rețetă super simplă, pe care nu ai cum s-o greșești, chiar dacă nu ai multă experiență în bucătărie. Mușchiulețul se condimentează doar cu sare și piper, dar dacă îți place cu mai multe condimente, poți folosi pentru această rețetă chimen, cimbru și pudră de usturoi.

Ingrediente:

  • 500-600 g mușchiuleț de porc
  • 1 lingură de ulei de măsline
  • Sare grunjoasă și piper proaspăt măcinat
  • 40 g de unt
  • 1 lingură de muștar Dijon
  • Chimen și pudră de usturoi -după gust
  • Cimbru proaspăt pentru servire
  • 3-4 cartofi pentru garnitură

Mod de preparare:

  1. Preîncălzește cuptorul la 180 grade Celsius.
  2. Mușchiulețul de porc trebuie să fie decongelat complet. Șterge carnea cu un prosop de hârtie de bucătărie și adaugă peste el o lingură de ulei de măsline.
  3. Lasă-l să stea 5 minute, apoi prăjește-l într-o tigaie timp de 2 minute pe fiecare parte. Prăjește și părțile laterale câteva secunde.
  4. Condimentează cu sare și piper, unge-l cu muștarul Dijon și adaugă și celelalte condimente.
  5. Transferă mușchiulețul de porc în tava de copt, împreună cu sosul rămas după prăjire.
  6. Adaugă deasupra untul tăiat felii și introdu-l în cuptorul încins.
  7. Lasă-l la cuptor 10 minute sau dacă-l vrei bine făcut, maxim 15 minute.
  8. Scoate mușchiul de porc din cuptor și presară deasupra cimbru proaspăt.
  9. Cartofii se pot face la cuptor, cu sare, piper și rozmarin, merg de minune cu mușchiulețul.

Citește continuarea pe divahair.ro

Mai multe articole despre:
muschiulet porc reteta