MENIU

Muncitorii răniți după explozia de la Șantierul naval Orșova, duși la București și Timișoara. ANCHETĂ uriașă

Elicopter SMURD - imagine de arhivă

Este anchetă de proporții după explozia de ieri de la șantierul naval de la Orșova, unde trei muncitori au fost răniți. Doi dintre ei au arsuri grave și au fost transferați la spitale din Capitală și Timișoara. Doctorii sunt rezervați în privința șanselor de supraviețuire și spun că starea lor de sănătate nu le permite transferul în străinătate. Intervenția a fost una extremă, la fața locului s-au deplasat două elicoptere, iar salvatorii au activat planul roșu. 

Incidentul a avut loc în timpul unor operațiuni de sudură, la o navă aflată în reparații. Cel puțin cinci muncitori au fost răniți. Unul dintre ei a suferit arsuri pe 70% din suprafața corpului și a fost intubat chiar în ambulanță.

Ulterior, o altă victimă a fost intubată la Spitalul Județean Orșova după ce starea sa s-a agravat.

Pentru cele două victime aflate în stare gravă, au fost solicitate elicoptere SMURD pentru a-i transfera la alte spitale din țară.

"Sunt in stare grava, cu arsuri pe mai multe de 50%. S-a solicitat la DSU doua elicoptere. Unul se indreapta catre Spitalul Judetean Timisoara, celalat pacient grav va fi dus la Spital Bagdasar Arsene din Bucuresti. Cei doi sunt in coma indusa", a declarat Alin Isuf, prefectul judetului Mehedinti.

Şi polițiștii s-au deplasat pe șantierul naval pentru a cerceta modul în care s-a produs explozia. O anchetă a fost declansata.