MENIU

Un muncitor român s-a prăbușit de la 10 metri înălțime. Iată în ce stare se află acesta

Un muncitor român în vârstă de 49 de ani, a fost transportat de urgență cu elicopterul la un spital din Pisa, după ce vineri de dimineață a căzut de la o înălțime de peste zece metri în timp ce lucra într-o companie de pe via Napoli din Collesalvetti, provincia Livorno.

În urma incidentului, bărbatul a suferit leziuni deosebit de grave astfel încât, personalul sanitar ajuns la fața locului a considerat că acesta trebuie să fie transportat cu elicopterul la camera de urgență a spitalului din Pisa.

Deși este în stare gravă, medicii transmit că bărbatul român nu și-a pierdut cunoștința.

Conform rotalianul.com, la fața locului au intervenit, de asemenea, poliția și tehnicienii pentru a controla condițiile de securitate din cadrul companiei și pentru a stabili cu exactitate dinamica evenimentului.