MENIU

Muncitor de 50 de ani, rănit grav după ce a rămas prins într-un canal - Intervenție dramatică în Ațel a pompierilor sibieni

Intervenție de urgență a pompierilor într-o localitate de lângă Sibiu. Un muncitor a fost grav rănit după ce a rămas prins într-un canal de la o conductă de apă.

 

Un muncitor în vârstă de 50 de ani a fost prins sub pământ până la nivelul brâului în  Aţel, judeţul Sibiu. Acesta a rămas imobilizat într-un canal în timpul unor lucrări la conductele de apă şi canalizare.

Pompierii din Mediaş au intervenit de urgență pentru salvarea bărbatului. Acesta a fost extras în siguranță și preluat de o echipă de medici.

La fața locului a intervenit o autospecială de stingere, una de descarcerare și remorca cu modulul multirisc, potrivit Turnul Sfatului.

După o jumătate de oră, ISU Sibiu a transmis că bărbatul a fost extras în siguranță, fiind conștient, și a fost preluat de echipajul Serviciului Ambulanță prezent la fața locului pentru a-i acorda îngrijiri medicale.

Cei de la SAJ Sibiu au trimis pe șantier un echipaj de tip B. După ce bărbatul a fost scos din canal, medicii i-au acordat primul ajutor și l-au transportat la CPU Mediaș.

Bărbatul a suferit traumatisme la coloană și membrele inferioare.

Sursă Foto: ISU Sibiu/Turnul Sfatului