MENIU

Mubarak, achitat în procesul vizând implicarea în uciderea participanților la protestele din 2011

Mubarak, achitat în procesul vizând implicarea în uciderea participanților la protestele din 2011

Fostul președinte egiptean Hosni Mubarak a fost achitat joi de Curtea de Casație, instanța supremă a Egiptului, care l-a găsit nevinovat de implicare în uciderea a 239 dintre protestatarii care au luat parte la manifestațiile din 2011, soldate cu îndepărtarea lui de la putere, transmit mass-media internaționale.

Le Monde relatează că, în cadrul înfățișării de joi, Mubarak a dezmințit din nou că ar fi avut vreo implicare în crimele comise în perioada protestelor din 2011.

Judecătorul i-a citit actul de acuzare în care se arăta că, alături de ministrul de Interne din acea perioadă, Mubarak a aprobat trimiterea în zona protestelor a mai multor vehicule și arme care au fost apoi folosite împotriva manifestanților.

Fostul președinte era acuzat că nu ar fi făcut nimic pentru a împiedica vărsarea de sânge. În scaun rulant și purtând faimoșii săi ochelari negri, Mubarak a răspuns, din boxa acuzaților: "Așa ceva nu s-a întâmplat".

El a adăugat că se consideră nevinovat și că istoria îl va reabilita și îl va recunoaște drept un patriot care și-a servit țara cu devotament.

La finalul unei audieri prelungite, judecătorul Ahmed Abdel Qawi a anunțat: "Instanța îl declară pe acuzat nevinovat".

În primă instanță, fostul președinte egiptean fusese condamnat, în iunie 2012, la închisoare pe viață pentru "complicitate" la moartea a 239 de manifestanți. Curtea de Casație a cerut apoi rejudecarea cazului în cadrul unui nou proces.

În 2014, Mubarak a fost achitat. Au urmat noi apeluri, dar decizia Curții de Casației este definitivă și fostul lider, acum în vârstă de 88 de ani, va fi pus în libertate.

Instanța a respins joi solicitările avocaților victimelor de a lansa proceduri civile împotriva lui Hosni Mubarak, sub acuzația de asasinat. Prin urmare, victimele și rudele nu mai au nicio posibilitate de a face apel sau recurs, potrivit Reuters.

Sursa: agerpres.ro

Mai multe articole despre:
Egipt preşedinte Mubarak