Motreanu: „Nu putem accepta ca produsele europene, inclusiv cele românești, să piardă teren în fața celor din afara UE”
Europarlamentarii PNL - Dan Motreanu și Daniel Buda au obținut o victorie semnificativă pentru agricultura românească, reușind să impună un amendament crucial în cadrul legislației europene. Această modificare vizează protejarea fermierilor români într-un context în care Comisia Europeană se pregătea să acorde derogări de la prevederile privind reducerea pesticidelor, special pentru statele membre unde utilizarea acestor substanțe este mai mică de 35% din media Uniunii Europene.
Europarlamentarii PNL Dan Motreanu și Daniel Buda au reușit protejarea fermierilor printr-un amendament, în contextul în care Comisia Europeană ar fi urmat să acorde derogări de la prevederile privind reducerea pesticidelor pentru statele membre unde utilizarea acestor substanțe este mai mică de 35% din media UE, situație în care se află și România.
România are un consum mediu de 640 grame pe hectar, cu mult sub media europeană de 2200 grame la hectar, și nu poate accepta nici o țintă de reducere. Cantitatea este deja mică, iar orice diminuare ar duce la pierderi substanțiale de recoltă.
Sunt țări precum Olanda care folosesc 8000 de grame la hectar și care, chiar dacă ar renunța la jumătate, ar folosi 4000 de grame la hectar, mult mai mult comparativ cu România.
În cele din urmă, propunerea Comisiei Europene referitoare la reducerea utilizării pesticidelor a fost respinsă săptămâna aceasta de plenul Parlamentului European. Aceasta prevedea reducerea cu 50% a utilizării pesticidelor chimice și cu 65% a utilizării pesticidelor mai periculoase până în 2030.
„După o luptă de un an și jumătate, împreună cu colegii din PNL în Parlamentul European, am reușit să ne asigurăm că fermierii români vor putea asigura în continuare securitatea alimentară, utilizând aceeași cantitate de produse pentru protecția plantelor, respectând standardele europene”.
„Susținem, bineînțeles, reducerea utilizării pesticidelor chimice, însă această reducere trebuie să fie efectuată într-un mod echilibrat și responsabil. Este esențial însă ca înaintea acestor reduceri, UE să asigure alternative viabile, cum ar fi biopesticidele, la fel de eficiente, accesibile ca preț și disponibile pe scară largă, garantând astfel un echilibru între protecția mediului și necesitățile productiei agricole”, a declarat Dan Motreanu.
„Politicile de mediu trebuie transpuse în practică de o manieră rezonabilă și nu împotriva fermierilor sau a consumatorilor! Consumatorii au nevoie mai departe de alimente în cantități suficiente și la prețuri accesibile! Alternativa de a importa hrana din țările terțe, unde calitatea este mai mult decât îndoielnică, nu poate fi acceptată!
Rămânem mai departe angajați în utilizarea responsabilă a pesticidelor! Statele care au un consum mult peste media UE trebuie să fie primele care să își reducă consumul de pesticide!”, a transmis Daniel Buda.