MENIU

Motivul pentru care răceşti când vine frigul

Te-ai întrebat vreodată de ce te îmbolnăveşti atunci când vine frigul? Nasul curge, tusea îşi face apariţia, uneori febra, dureri de cap şi de gât.     

Oamenii de ştiinţă au aflat de ce temperaturile scăzute favorizează apariţia guturaiului, o infecţie virală foarte comună, numită popular şi „răceală” şi manifestată prin simptome foarte cunoscute: strănuturi, nas care curge, dificultate de a respira pe nas. 

Un grup de cercetători de la Universitatea Yale a constatat că temperaturile scăzute reduc apărarea imunitară naturală a organismului faţă de rinovirus (un agent patogen care provoacă o mare parte din cazurile de guturai). Cercetările au fost realizate pe şoareci şi pe culturi de celule umane provenite din tractul respirator, iar rezultatele au fost publicate în revista Nature.

„Am arătat că există o interacţiune dependentă de temperatură între virus şi gazdă”, spune conducătorul studiului, Ellen Foxman.

Există peste 200 de specii de virusuri care pot provoca simptome de răceala. Rinovirusul este responsabil de 30-50% din cazuri. Dar şi rinovirusul poate fi de mai multe tipuri - oamenii de ştiinţă au descoperit peste 100, conform datelor provenite de la National Institute of Allergy and Infectious Diseases, SUA.

Studiul de la Yale explică, pentru prima dată, legătura dintre temperaturile joase şi activitatea virusului. Cercetătorii au descoperit că, la temperaturi mai ridicate, şoarecii infectaţi cu rinovirus produc un val de semnale imune antiivirale, care activează mecanismele naturale de apărare ale organismului, mecanisme care luptă împotriva virusului. 

Mai multe articole despre:
frig virus vreme