Motivul pentru care Diana Șoșoacă se duce atât de des la Ambasada Rusiei: "Dacă România nu ar fi cu un picior în război, nu aș fi nevoită să mă duc atât de des"
Diana Șoșoacă a fost invitat la Realitatea PLUS în cadrul emisiunii moderate de Anca Alexandrescu, Culisele Statului Paralel. Șoșoacă a explicat motivul pentru care a fost văzută atât de des la evenimentele organizate de Ambasada Rusiei.
"Am primit invitații de la Ambasada Rusiei, toate evenimentele lor sunt în prima jumătate a anului. Au fost evenimente la care nu m-am dus. Am acceptat, știam că vin mulți diplomați.
Citesc foarte mult presă internațională. Nu are nicio legătură cu voturile. (n.r. motivul pentru care merge la Ambasada Rusiei) Dacă aș fi fost să mă duc după voturi, aș fi jucat cărțile cum joacă toate partidele politice, inclusiv de la AUR.
Dacă România nu ar fi cu un picior în război, nu aș fi nevoită să mă duc atât de des.
Faptul că eu am păstrat aceste relații deschise, sunt totuși senator. Având în vedere că nimeni din România, din toate oficialitățile, nu a vrut nici măcar să promoveze o opinie din partea celuilalt stat. Astăzi, DW recunoaște că cauza relațiilor diplomatice bune dintre Rusia și România este senatorul Diana Sosoaca.
Nu mă duc pentru că aș ține cu Rusia. Țin cu România, iar dacă România mea, poporul meu, e în acest pericol și nimeni nu înțelege...Dacă avem relații de dușmănie suntem terminați. Știți ce spune tratatul de aderare la NATO? Că în termen de 72 de ore NATO trebuie să acționeze în caz că...și atunci, ce face România în 72 de ore? Nu e vorba de speriat, dar oamenii trebuie să fie conștienți și să-i oblige pe cei de la guvernare să oprească această activitate care e împotriva interesului României", a explicat Diana Șoșoacă.