MENIU

Motivul incredibil pentru care Arsenie Boca nu este declarat sfânt de Biserica Ortodoxă

<p>Părintele Arsenie Boca </p>

În ultima vreme, pelerinajele la mormântul lui Arsenie Boca şi mărturiile despre minunile sale s-au înmulţit atât de mult încât şi Biserica Ortodoxă le priveşte ca un fenomen straniu. Chiar dacă românii îl consideră sfânt pe Arsenie Boca, Biserica încă aşteaptă dovezi ale sfinţeniei sale.

Despre exigenţa unei canonizări ”ca la carte” a ”Sfântului Ardealului” a vorbit Ştefan Stanciu, preotul paroh al Bisericii "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, din Bucureşti.

Acesta a explicat: “Biserica nu a canonizat vreun sfânt decât pe evlavia creştinilor dovedită şi mărturisită, nu doar declarată. În cazul Arsenie Boca, Biserica aşteaptă ca evlavia creştinilor să se dovedească nu numai într-un an, doi, ci în timp. Cu siguranţă că, după o vreme, dacă se vor înmulţi minunile pe care Arsenie Boca le face dincolo de mormânt, Biserica, la un moment dat, prin Sfântul Sinod, va hotărî ce măsuri să ia. Asta dacă până atunci toate condiţiile vor fi îndeplinite. Faţă de lumea catolică, noi nu ne repezim ca peste noapte să canonizăm un om decât după ce avem dovada sfinţeniei vieţii lui şi sprijinul pe care dincolo de mormânt îl poate da oamenilor care se duc cu credinţă, cu nădejde, cu dragoste la mormântul lui. Când se va lua în serios problema canonizării lui Arsenie Boca, ca şi în cazul altor sfinţi, se va înfiinţa o comisie care se va ocupa tocmai cu strângerea de date despre minunile pe care le-a făcut în viaţa lui pământească şi după viaţa pământească. Lucrurile astea se fac cu foarte multă răbdare, cu seriozitate şi responsabilitate; nu declarăm pe cineva sfânt atâta vreme cât nu avem cunoştinţa sfinţeniei sale adevărate. Condiţiile pentru canonizare sunt evlavia poporului, dovezi ale facerii de minuni, cu martori, cu mărturii constatate. O altă condiţie este desfacerea mormântului şi acolo se poate afla, ca ultim argument, dacă resturile umane emană un miros frumos şi dacă întrunesc condiţiile pentru a fi declarate sfinte moaşte”, scrie Ziarul Ring.