MENIU

MOTIVARE: VOICULESCU, cercetat sub control judiciar pentru a nu face presiuni

MOTIVARE: VOICULESCU, cercetat sub control judiciar pentru a nu face presiuni

Măsura controlului judiciar în cazul lui Dan Voiculescu, în dosarul de şantaj, este proporţională cu gravitatea acuzaţiilor şi necesară pentru a fi evitate presiunile pe care acesta le-ar putea face, în condiţiile în care este judecat pentru fapte similare, se arată în motivarea deciziei TB.

Tribunalul Bucureşti (TB) a respins, în 10 iulie, contestaţia formulată de Dan Voiculescu în cazul măsurii controlului judiciar dispusă de procurorii DNA în noul dosar în care este cercetat pentru şantaj, după ce ar fi ameninţat, direct sau prin intermediari, trei oameni de afaceri, unul dintre ei încheind cu trusturile sale de presă contracte de publicitate de 900.000 de euro.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi care a menţinut măsura arată, în motivarea deciziei, că pe lângă constatarea existenţei probelor şi indiciilor temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că Dan Voiculescu a săvârşit infracţiunile pentru care este cercetat, măsura preventivă "este proporţională cu gravitatea acuzaţiilor formulate şi totodată necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia".

Magistratul precizează că faptele lui Dan Voiculescu au fost săvârşite în calitate de persoană publică, iar acesta ar fi apelat la constrângere şi ameninţarea cu darea în vileag a unor fapte compromiţătoare, pentru a obţine beneficii materiale.

"În consecinţă, judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că măsura preventivă a controlului judiciar s-a dispus în mod just şi se impune menţinerea acesteia în continuare, având în vedere că faptele pentru care inculpatul este cercetat, săvârşite în calitate de persoană publică, modalitatea în care au fost comise (constrângerea şi ameninţarea cu darea în vileag a unor fapte compromiţătoare în scopul obţinerii unor beneficii patrimoniale importante), au fost de natură să afecteze libertatea psihică a persoanei şi să aducă atingere echilibrului social firesc prin afectarea mediului de afaceri ce presupune exercitarea relaţiilor comerciale cu bună credinţă, precum şi a drepturilor şi intereselor cetăţenilor de a fi informaţi în mod corect, fără exercitarea de influenţe din partea conducătorului grupului I.M., în scopul de a-i determina pe angajaţi să lanseze, să promoveze şi să susţină campanii media pentru obţinerea unor foloase necuvenite", se arată în motivare.

Judecătorul menţionează că măsura preventivă dispusă de procurori este necesară pentru realizarea în bune condiţii a urmăririi penale, "care la acest moment se află în faza de debut, prin evitarea exercitării de influenţa sau presiuni din partea inculpatului asupra ..., în special a celor care lucrează în cadrul trustului I. G. (Intact Group, n.r.), de stopare a activităţii infracţionale a inculpatului şi prevenirea săvârşirii unor noi fapte penale de acelaşi gen, în contextul în care din actele dosarului rezultă că anterior inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracţiuni similare".