MENIU

MOTIVARE. Fostul şef al RATB a făcut diligenţe insistente şi ferme pentru avantajarea unei firme

MOTIVARE. Fostul şef al RATB a făcut diligenţe insistente şi ferme pentru avantajarea unei firme

Fostul director al RATB Viorel Popescu, urmărit penal de procurorii anticorupţie pentru abuz în serviciu, a făcut "diligenţe insistente şi ferme", în cadrul regiei de transport, pentru avantajarea unei firme, arată Tribunalul Bucureşti în motivarea deciziei de arestare preventivă a acestuia.

"Judecătorul apreciază că privarea de libertate a inculpatului este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică pe care ar prezenta-o lăsarea inculpatului în libertate. (...) Judecătorul are în vedere şi modalitatea în care inculpatul a acţionat, respectiv diligenţele insistente şi ferme materializate de acesta în cadrul regiei pentru conferirea unei aparenţe de legalitate actelor întocmite în relaţia cu SC U. SRL", se precizează în documentul citate, făcându-se referire la o firmă, pe care Viorel Popescu a avatajat-o astfel încât, deşi nu avea drept de asistenţă juridică, aceasta a oferit regiei astfel de servicii.

În luarea deciziei de arestare preventivă a fostului şef al RATB, judecătorul a avut în vedere "gravitatea faptei, modul şi circumstanţele de comitere a acesteia", anturajul şi mediul din care Viorel Popescu provine, situaţia antecedentelor penale.

"Judecătorul apreciază că măsura arestării preventive este proporţională cu gravitatea acuzaţiei, raportat la modalitatea de săvârşire a faptei cu privire la care sunt indicii că ar fi fost comisă de inculpat şi la rezonanţa socială a unor asemenea activităţi infracţionale. Persistenţa infracţională a inculpatului în încercarea de dobândi foloase materiale, conturează o stare de pericol pentru ordinea publică care nu poate fi înlăturată decât printr-o măsură preventivă privativă de libertate, respectiv măsura arestării preventive", se punctează în motivare instanţei.

Fostul director al RATB Viorel Popescu - reţinut, în 6 iunie, de procurorii anticorupţie, sub acuzaţia de abuz în serviciu cu un prejudiciu estimat la 820.000 de euro - a fost arestat, o zi mai târziu, printr-o decizie luată de Tribunalul Capitalei. Hotărârea instanţei nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Anchetatorii susţin că Viorel Popescu a împuternicit o firmă, care nu avea drept asistenţă juridică, să ofere regiei astfel de servicii, prejudiciul fiind estimat la 820.000 de euro.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a precizat că Popescu este urmărit penal pentru abuz în serviciu, în scopul obţinerii, pentru sine ori pentru altul, de foloase necuvenite, cu consecinţe deosebit de grave.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 10 noiembrie 2011 - 9 octombrie 2012, Viorel Popescu, în calitate de director general al Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), "nu a îndeplinit unele acte ce intrau în atribuţiile sale de serviciu şi a efectuat în mod defectuos activităţi specifice funcţiei, cauzând un prejudiciu de aproximativ 820.000 euro, ce a reprezentat, totodată, foloase materiale necuvenite pentru o firmă privată".

DNA precizează că RATB şi respectiva firmă, care nu avea drept asistenţă juridică şi reprezentare în instanţă, au încheiat, la 13 martie 2012, un contract de prestări servicii juridice.

"Din conţinutul contractului rezultă că RATB, prin inculpatul Popescu Viorel, a împuternicit firma respectivă în vederea recuperării tuturor creanţelor de la CASMB, în baza unor simple solicitări ale firmei private către debitoare, îndrituită cu rolul de intermediar în relaţia Regiei Autonome de Transport Bucureşti cu CASMB (Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, n.r.). Din actele existente la dosar, reiese că în contract se specifică faptul că firma privată avea obligaţia de asistare la controlul efectuat de CASMB faţă de RATB, în vederea rambursării sumelor cuvenite regiei, deşi, în realitate, nu a existat şi nu se prefigura un astfel de control", au arătat procurorii anticorupţie.

De altfel, susţine DNA, conducerea regiei cunoştea clar, la momentul semnării actelor întocmite de funcţionarii de specialitate ai săi, cuantumul sumelor de bani neachitate de CASMB, defalcate pe unităţi lunare de timp, astfel încât aceste verificări nu se impuneau a fi încredinţate firmei private, prin acel contract.

În baza contractului de consultanţă juridică, RATB a făcut plăţi "nelegale şi nefundamentate de prestaţii concrete ale beneficiarului, în sumă totală de 3.657.576,49 lei, aproximativ 820.000 euro, ce reprezintă prejudiciu material adus patrimoniului Regiei Autonome de Transport Bucureşti", potrivit DNA.

Conform sursei citate, a fost instituit sechestru asupra imobilelor care îi aparţin lui Viorel Popescu, în limita sumei de 3.657.576,49 de lei.

Astfel, anchetatorii au pus sechestru pe cinci terenuri din judeţul Ilfov, în suprafaţă totală de aproximativ 8.500 de metri pătraţi, două apartamente din Bucureşti, precum şi o casă cu etaj şi terenul aferent din Bucureşti, care sunt deţinute de fostul şef al RATB.

"Suma de 3.657.576,49 lei reprezintă prejudiciul material reţinut de procurori în respectiva cauză, care a fost adus patrimoniului RATB, măsura sechestrului fiind dispusă în vederea asigurării condițiilor în vederea recuperării prejudiciului", precizează DNA.

În acest dosar, cercetările au fost demarate ca urmare a unei sesizări formulate de Corpul de Control al premierului.

În primăvara lui 2013, Guvernul a sesizat DNA asupra unor posibile fapte de natură penală identificate în activitatea RATB în perioada 2010-2012, identificate de Corpul de Control în urma unor verificări efectuate la solicitarea primarului general.

În nota de control s-a arătat, printre altele, că reprezentanţii RATB din perioada cercetată au acoperit pierderi de 12,1 milioane lei din fondurile destinate servicului de transport public subvenţionat, prin schimbarea destinaţiei banilor, şi au comis nereguli în atribuirea unor contracte de achiziţii, ceea ce poate întruni elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.

RATB, care în 2010 şi 2011 a raportat un profit contabil zero, a efectuat cheltuieli de protocol de 450.967 lei, din care 299.119 lei pentru produse de la cantină, de patiserie, băuturi şi cafea penru conducerea regiei, iar alte 10.530 lei au fost cheltuite pentru 6 stilouri cu peniţe de aur şi platină tip Mont Blanc, la un preţ de circa 1.700-1.300 lei/bucata, pentru membrii Consiliului de Administraţie al RATB.

Viorel Popescu a fost ales în funcţiile de preşedinte al Consiliului de Adminsitraţie al RATB şi de director al regiei la 10 noiembrie 2011.

El a condus RATB până în 4 septembrie 2012, când a fost revocat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) din Consiliul de Administraţie ale regiei, ceea ce a dus automat şi la pierderea postului de director.

Reprezentanţilor USL în CGMB spuneau atunci că Viorel Popescu a fost revocat din cauza managementului defectuos.

Mai multe articole despre:
RATB viorel popescu motivare Viorel Popescu