MENIU

MOȚIUNEA de cenzură, înfrângere totală pentru PSD. Cine decontează eșecul și ce se întâmplă în continuare

După ce nu au avut nici măcar suficienți parlamentari pentru a dezbate moțiunea de cenzură, unii social democrați vor să renunțe la vot. Însă liderul partidului spune că moțiunea nu va fi retrasă.

În mod normal, dezbaterea și votul moțiunii de cenzură ar trebui să fie reprogramate.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a transmis că Guvernul nu va putea evita un vot pentru o moţiune de cenzură din partea PSD, fie că se va vota actuala moţiune, fie că va fi vorba de una depusă în sesiunea ordinară.

„Suntem în opoziţie, am introdus o moţiune de cenzură. Cu adevărat, pentru prima dată în România a fost introdusă în sesiune extraordinară. Nu consider că este un eşec, deoarece în acest moment nu avem un vot. Nu ne aşteptam ca parcursul până la votul pe moţiune să fie atât de lung. (…) Ştim şi noi şi domnul Orban că dacă această moţiune ajunge la vot, trece. (…) Avem dreptul, constituţional, ca să depunem o moţiune de cenzură în sesiune ordinară. Nimeni nu poate să ia acest drept opoziţiei. Noi, începând cu ziua de mâine, intrăm în sesiune ordinară. (…) Va fi vot pe moţiune. Că va fi pe această moţiune, că va fi pe o moţiune în sesiunea ordinară, până la urmă nu vor putea evita”, a explicat Marcel Ciolacu, într-o emisiune TV.

Social democrații au pregătit sancțiuni pentru parlamentarii care au absentat de la dezbaterea moțiunii de cenzură și care sunt acum acuzați de trădare.

Este vorba despre 5 parlamentari social-democrați. Trei dintre aceștia și-au anunțat colegii că sunt bolnavi, iar alți 2 ... nu au mai răspuns la telefoane.

”Au lipsit, după cum ați văzut, 3 medical și 2 nemotivați. Îmi susțin în continuare părerea, voi supune Consiliului Național politic excluderea tuturor celor 5. A lipsit și cineva de la ALDE, de la Pro România ...” - a anunțat președintele PSD Marcel Ciolacu, după închidere ședinței în care ar fi trebuit să se votese moțiunea de cenzură.

Cine sunt cei 5 parlamentari PSD care au contribuit la eșecul moțiunii de cenzură

Este vorba despre 4 deputați și un senator: 

Adrian Todor - deputat de Arad
Dan Ciocan - deputat de Olt
Roxana Pațurcă - deputat de Călărași 
Cătălin Rădulescu - deputat de Argeș
Carmen Dan - senator de Teleorman

Mai multe articole despre:
ludovic orban