Mostră de cinism după scufundarea crucișătorului "Moscova". Omul lui Putin a spus că nu-i treaba lui
Kremlinul dă dovadă de cinism chiar și în legătură cu soarta propriilor soldați. După scufundarea crucișătorului "Moscova" si anunțul Kievului că peste 80% din echipaj a murit, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, le-a transims jurnaliștilor că este treaba armatei să ofere informații.
Întrebat despre circumstanțele "incidentului" cu crucișătorul „Moscova”, secretarul de presă al lui Putin a redirecționat către Ministerul Apărării a afirmat că „aceasta este prerogativa armatei”,a anunțat RIA Novosti.
Reacția a venit după ce o mică parte din cei 510 de marinari care se estimează că erau la bordul ar fi scăpat.
Versiunea oficială a Rusiei este că nava fanion a Marinei militare din Marea Neagră a fost avariată de incendiul care a izbucnit în urma unei detonări "accidentale" a muniției de la bord. În schimb, Ucraina a anunțat că vasul a fost lovit de 2 rachete.
Scufundarea crucişătorului de rachete Moskva va submina în mod semnificativ capacitatea Rusiei de a opera în Marea Neagră, va alimenta vulnerabilitatea navelor de război ruseşti la atacurile aeriene şi va afecta moralul ofiţerilor marini ruşi, apreciază observatorii militari ucraineni şi internaţionali, vineri, conform Kiev Post.