Moscova a interzis zborurile din 36 de țări către Rusia, inclusiv din România
Federația Rusă a anunțat că restricționează zborurile companiile aeriene din 36 de țări ale lumii, între care și România. Decizia a fost luată prin reciprocitate cu interdicțiile impuse de statele respective zborurilor efectuate de companii din Rusia.
„În conformitate cu normele dreptului internațional, ca răspuns la interzicerea de către statele europene a zborurilor cu aeronave civile operate de transportatori aerieni ruși și/sau înregistrate în Rusia, au fost introduse restricții la zborurile transportatorilor aerieni din 36 de state", a transmis Agenția Federală de Transport Aerian, potrivit Interfax.
E vorba de următoarele state: Austria, Albania, Anguilla (n. r.: teritoriul britanic de peste mări), Belgia, Bulgaria, Insulele Virgine Britanice, Regatul Unit, Ungaria, Germania, Gibraltar, Grecia, Danemarca (inclusiv Groenlanda, Insulele Feroe și marea teritorială), Jersey , Irlanda, Islanda, Spania, Italia, Canada, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Finlanda, Franța, Croația, Republica Cehă, Suedia, Estonia.
Zborurile din aceste țări pot fi efectuate cu un permis special eliberat de Agenția Federală de Transport Aerian sau de Ministerul de Externe al Rusiei, a menționat agenția.
Înaintea anunțului de la Moscova, UE a aprobat închiderea spațiului aerian al uniunii pentru aeronavele înmatriculate în Rusia, dar și deținute sau închiriate de o persoană juridică sau persoană fizică rusă.