MENIU

Moș Crăciun de la Primăria Vaslui a rămas fără cadouri. Copiii au izbucnit în plâns. Părinții, revoltați: „Să vă fie rușine”

Moș Crăciun de la Primăria Vaslui a rămas fără cadouri

O întâlnire care trebuia să aducă bucurie și magie în inimile copiilor s-a transformat într-un moment dezamăgitor. Numeroși micuți au plecat acasă cu ochii în lacrimi de la Palatul Copiilor din Vaslui, după ce Moș Crăciun le-a spus că și-a golit sacul și nu mai are cadouri de dat. 

O scenă dezolantă a avut loc recent la Palatul Copiilor din Vaslui, în timpul întâlnirii tradiționale cu Moș Crăciun. În loc să aducă bucurie și magie în sufletele copiilor, Moșul a reușit să provoace doar tristețe și dezamăgire. 

Aproximativ 700 de copii și părinții lor au participat în ziua de 24 decembrie la evenimentul organizat de Primăria Vaslui pentru a întâlni pe Moș Crăciun și a primi daruri. După ce au urmărit programul artistic susținut de elevii Palatului Copiilor Vaslui, micuții au fost nerăbdători să vadă sosirea lui Moș Crăciun, care a ajuns în centrul orașului cu un autobuz electric special decorat pentru această sărbătoare.

Sutele de copii au așteptat cu răbdare la coadă, entuziasmați de promisiunea că toți vor primi cadouri. Numai că, la un moment dat, Moș Crăciun le-a spus că nu mai are cadouri de dat pentru că s-a golit sacul. Mulți copii au crezut că este o glumă, dar când Moș Crăciun a plecat de pe scena special amenajată pentru asta, micuții au izbucnit în plâns.

Columbienii i-au ridicat Shakirei o statuie din bronz în orașul său natal

Momentul a fost surprins într-o înregistrare video realizată de Asociația Culturală TvDumești, care a fost urmărită de peste 100.000 de oameni, iar comentariile nu au întârziat să apară.

„Au rămas copiii dezamăgiți! Uitați-vă la ei, au rămas plângând! Chiar a fost o bătaie de joc!”; „Sunteți niste nulități! Ați dezamăgit copiii, ați spus da tuturor copiilor, dar ați avut doar câteva pungi! Mai bine nu promiteați nimic și nu făceati o gafă așa urâtă!”; „Rușine! Am văzut copii plecând cu lacrimi în ochi. Nu au plecat cu nicio bomboană. „Frumos gestul primăriei, păcat că n-au apucat să ia ăia care chiar aveau nevoie, s-au îmbulzit tot ăia cu mulți bani, v-am văzut”; „A început frumos și s-a terminat urât”; „Rușine celor mari, care au luat cadourile copiilor, au stat la rând și au luat din cadourile copiilor. Rușine, rușine, rușine!”.

O țară exotică renunță la vize din 2024. Liber la călătorii pentru români

Primăria Vaslui spune că, în lumina celor întâmplate, evenimentul va fi reorganizat pentru  a se evita situația din 2023.

„Din datele obținute până acum, pe 24 decembrie, în centru, au fost duse 700 de pachete, ca și în anii anteriori. În total, instituția a pregătit 2.500 pachete, din care au fost oferite și colindătorilor care au venit în perioada 18-22 decembrie la primărie. Pachetele conțineau dulciuri, cărți nu am mai putut achiziționa din cauza ordonanței austerității. Dulciurile au fost achiziționate din fonduri locale. Pachetele care s-au dat pe 24 decembrie în Centrul Civic au fost suficiente în anii anteriori, însă experiența acestui an va duce la reorganizarea evenimentului <În așteptarea lui Moș Crăciun>”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Vaslui pentru presa locală.

AUR a pus gând rău STS-ului pentru alegerile din 2024. Partidul lui Simion vrea ca instituția să nu mai monitorizeze voturile