Monitor social: Săracii români sunt cei mai săraci din întreaga Europă
Săracii români sunt cei mai săraci dintre săracii Europei. Cei 10% dintre cei mai săraci concetățeni au veniturile cele mai mici din întreaga Uniune Europenă, arată Monitorul Social, proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România.
Cei 10% dintre cei mai săraci români, adică aproximativ 1,5 milioane, câștigă sub 1600 de euro pe an, sub 5 euro pe zi. Practic, prin comparație cu datele oferite de Eurostat pentru toate celelalte țări europene, veniturile celor 10% cei mai săraci români sunt de 6 ori mai mici decât ale celor 10% cei mai săraci europeni.
Ponderea în totalul național a veniturilor ce revin celor mai săraci români este o măsură a inegalității distribuției veniturilor, pentru că celor mai săraci 10% dintre români la revin doar 2% din veniturile la nivel național. Este cea mai mică pondere la nivelul întregii Uniuni Europene, potrivit Monitorului Social.
Următorii cei mai săraci cetățeni europeni sunt italienii, bulgarii și spaniolii. Media europeană sărăcieie estreme