MENIU

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, condamnată la închisoare și muncă în folosul comunității, după ce a accidentat grav un motociclist 

Monica Macovei a accidentat grav un motociclist 

Magistrații din Mangalia au dat pronunțarea în dosarul în care Monica Macovei a fost trimisă în judecată pentru vătămare corporală din culpă. Fostul ministru al Justiției a primit 6 luni de închisoare, cu termen de suspendare 2 ani și 60 de zile de muncă în folosul comunității. 

Monica Macovei a fost condamnată la șase luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Instanța suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Macovei trebuie sa presteze și muncă în folosul comunității, timp de 60 zile și să urmeze un program de reintegrare socială. 

12.04.2024
Ora estimata: 10:00
Complet: P8 COMPLET CONTINUITATE
Tip solutie: Condamnare fără acord de recunoaştere
Solutia pe scurt: În baza art. 196 alin. 2 şi 3 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpata MACOVEI MONICA-LUISA la pedeapsa închisorii de 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. În baza art. 91 C.pen. Suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 al. 1 lit. a)-e) C.pen, respectiv: 

- să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; 

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; 

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; 

- să comunice schimbarea locului de muncă; 

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. 

În baza art. 93 al. 2 C.pen, impune inculpatei să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate

În baza art. 93 al. 3 C.pen,. obligă inculpata să presteze, pe parcursul termenului de supraveghere, muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 București sau în cadrul Administrației Domeniului Public Sector 2 București

În baza art. 91 alin. 4 C.pen., atrage atenţia inculpatei asupra consecinţelor prev de art. 96 C.pen. În baza art. 274 al 1 C.pr.pen., obligă inculpata la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 10.000 lei. Cu drept de apel pentru procuror şi pentru inculpat în termen de 10 zile de la comunicare. 

Pronunţată, azi 12.04.2024, prin punerea soluției la dispoziția procurorului și a inculpatului prin mijlocirea grefei instanței.

Document: Hotarâre    12.04.2024

Este vorba de accidentul din octombrie 2022, când fostul ministru al Justiției a pătruns pe contrasens unde a accidentat un motociclist, care a rămas cu handicap grav. Monica Macovei a cerut judecătorilor procedura simplificată, caz în care ar fi avut pedeapsa redusă cu o treime. 

Motociclistul lăsat infirm de Monica Macovei, declarații șoc: „Nici măcar nu a venit să vadă dacă am murit sau trăiesc“

Decizia din 12 aprilie 2024 a judecătorilor de la Judecătoria Mangalia nu e definitivă, sentința putând fi contestată la Curtea de Apel Constanța. 

Judecătorii nu decid și latura civilă a acestui proces, aceasta fiind disjunsă și judecată în continuare la Judecătoria Mangalia, următorul termen fiind în luna mai.

Victima Monicăi Macovei cere despăgubiri de 500.000 de euro

Ilie Constantin, rănit grav în accidentul produs de Monica Macovei, a prezentat la termenul anterior judecătorilor un certificat de handicap grav și cere daune în valoare de 500.000 de euro.

"Am fost evaluat de medici și mi s-a eliberat certificat în grad de handicap grav, pentru vătămările produse în accident. Am mâna operată în trei locuri, la antebraț, la cot am fost operat acum trei săptămâni, și urmează celelalte. La termenul trecut nu am putut să vin, eram operat la cot, mi-au scos niște tije din metal care erau puse acolo, în altă parte a mâinii au mai rămas tije de metal care trebuie scoase, la radius la fel - tije de metal care trebuie scoase, am operații la tibie, la peroneu, iar genunchiul, mi-a spus domnul doctor ca să fiu mulțumit că pot merge așa cum merg, pentru că sunt ligamentele rupte, cartilagiile distruse", a explicat Ilie Constantin, pensionar MAI.

Mai multe articole despre: